Sindicatul CCOO al angajaţilor din sectorul feroviar din Spania a făcut marţi un apel la o grevă naţională în perioada 21 decembrie - 7 ianuarie, în plin sezon al vacanţelor de Crăciun, pentru a denunţa condiţiile de muncă şi restructurările de personal, transmite AFP preluată de Agerpres.
Principala cauză a grevei o reprezintă "continua reducere a numărului de angajaţi" de la compania publică de căi ferate (Renfe) şi a companiei care gestionează infrastructurile feroviare (Adif), a explicat într-un comunicat CCOO, unul din cele mai importante sindicate din sectorul feroviar.
"Ne mobilizăm pentru a recupera locurile de muncă pierdute, pentru a îmbunătăţi puterea de cumpărare şi a implementa majorările salariale care erau prevăzute", a declarat Manuel Nicolas Taguas, secretarul general al secţiei feroviare la CCOO.
Potrivit organizaţiei sindicale, numărul de salariaţi de la Adif şi Renfe a scăzut cu aproximativ 5.000 de persoane începând din 2005, ajungând la aproape 26.000 de angajaţi.
În paralel, sindicatul care îi reprezintă pe agenţii responsabili de securitatea feroviară a făcut şi el un apel pentru declanşarea grevei în data de 14 decembrie, pentru a protesta faţă de condiţiile de muncă.
Alertă în Spania - Sindicatele feroviare pregătesc o grevă de Crăciun
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

412
Verdict grav! Divizia Lafarge a producătorului de ciment Holcim, găsită vinovată de finanţarea jihadiştilor din Siria
412

808
Povestea incredibilă a bărbatului care, în timp ce s-a apucat de renovări prin casă, a găsit 'poarta către anii 1900'
808

609
'Mă întristează faptul că a pierdut': J.D. Vance, mesaj de ultim moment, după rezultatul electoral din Ungaria
609

676
Aceasta este singura țară din lume care își poate asigura complet hrana. Cum stau lucrurile în privința României
676

639
De ce acest alegător dezamăgit al lui Donald Trump petrece zilnic ore întregi cercetând dosarele Epstein
639

370
Parchetul European pune sub lupă 'afacerea microbuzelor școlare' finanțată prin PNRR / Dragoș Pîslaru va trimite Corpul de Control pentru verifica achizițiile
370

181
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia și Ucraina și-au reluat atacurile nocturne cu drone
181

402
Donald Trump refuză să își ceară scuze Papei Leon
402

1.196
Scenă desprinsă din filmele de acțiune: ce au descoperit polițiștii când au oprit un camion ce transporta un 'pasager' neobișnuit
1.196

840
Dincolo de ceea ce vedem: lecția tulburătoare a avioanelor care nu s-au mai întors niciodată din război
840

611
Schimbare de regim sau schimbare de atitudine? Modalitățile prin care SUA pot pune capăt războiului din Iran
611

1.813
Se clatină scaunul premierului spaniol, Pedro Sanchez: Soția sa a fost inculpată oficial pentru fapte de corupție
1.813

2.073
Peter Magyar anunță schimbări majore la Budapesta - Mișcare revoluționară prin care vrea să blocheze revenirea lui Viktor Orban
2.073
















Comentează