Uraganul Sally, care se apropie de coastele din sud-estul Statelor Unite, a crescut în intensitate, ajungând la categoria a 2-a pe o scară cu cinci trepte, conform celui mai recent buletin informativ emis de Centrul Naţional pentru Uragane (NHC), citat miercuri de AFP.
Ameninţând să provoace inundaţii cu potenţial mortal în mai multe state americane, uraganul Sally, însoţit de vânt cu viteze de până la 160 km/h, se afla la primele ore ale zilei de miercuri la o distanţă de 105 km de localitatea Mobile din statul Alabama şi se deplasa cu 4 km/h în direcţia graniţei dintre statele Alabama şi Florida, potrivit Reuters.
Autorităţile locale din sud au îndemnat locuitorii din regiunile joase să se adăpostească de vântul puternic şi precipitaţiile abundente.
Porturile, unităţile de învăţământ şi sediile comerciale situate de-a lungul zonei de coastă au fost închise.
Companiile energetice au suspendat peste un sfert din activitatea de producţie de petrol şi gaze din larg, în Golful Mexic, iar unele rafinării şi-au sistat sau redus operaţiunile.
Alertă în SUA - Uraganul Sally creşte în intensitate, la categoria a 2-a
București
11°C
Articole Similare

0
Coloniştii israelieni terorizează Cisiordania ocupată, în umbra războiului dus de Israel împotriva Iranului: noi abuzuri raportate
0

1.267
Dosarul Epstein sare iar în aer: DOJ publică interviuri secrete, ale FBI, cu o femeie care îl acuză pe Trump de abuz
1.267

21
Săptămâna Modei de la Paris: Chloé propune o colecţie de inspiraţie folk
21

40
Cel puţin nouă răniţi într-un atac cu drone ucrainean în oraşul Sevastopol
40

25
Doi morţi în urma unui atac ucrainean în regiunea Herson, potrivit Moscovei
25

36
Președinta Kosovo Vjosa Osmani a dizolvat Parlamentul și a convocat alegeri anticipate
36

84
Israelul avertizează cu privire la intensificarea ofensivei în Iran
84

4.627
Sfidare în fața lui Trump: Iranul amenință pe toată lumea cu arme nemaivăzute până acum
4.627

2.211
Ședință urgentă la Comisia Europeană, din cauza războiului din Iran: Prețurile la energie, și nu numai, au luat-o razna
2.211

4.204
Trump cere forțelor iraniene să depună armele: „Veți avea o șansă sau vă veți confrunta cu moartea absolut garantată!”
4.204

176
Iranul a negat știrile conform cărora Teheranul a atacat gigantul petrolier saudit Aramco
176

114
Parlamentul Cehiei votează împotriva ridicării imunităţii premierului Andrej Babis
114

97
Iranul pregătește planuri pentru a introduce un nou lider suprem, relatează presa de stat
97

















Comentează