Alertă în zona arctică - Un stat memru NATO, vecin cu Rusia, crește nivelul alertei militare

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 31-10-2022

Actualizat: 31-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: cms.qz.com

Norvegia, un stat membru NATO care are o frontieră comună cu Rusia în Arctica, îşi ridică - începând de marţi - nivelul alertei militare, anunţă luni premierul norvegian Jonas Gahr Støre, care subliniază că nu s-a detectat nicio ameninţare directă la adresa regatului, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Apărarea îşi va creşte începând de mâine (marţi) nivelul de alertă în Norvegia”, a anunţat într-o conferinţă de presă Jonas Gahr Støre.

”Nu avem, azi, niciun motiv să credem că Rusia vrea să antreneze Norvegia sau un alt stat direct în război, însă Războiul din Ucraina face să fie necesar ca toate statele (membre) NATO să fie mai în gardă”, a declarat el.

Norvegia, care a devenit principalul furnizor de gaze naturale al Uniunii Euroepne (UE), şi-a ridicat deja nivelul securităţii în zona instalaţiilor sale strategice, după ce a observat survolări cu drone misterioase în apropierea unor platforme petroliere aflate departe, pe mare, şi după presupusa sabotare a gazoductelor Nord Stream 1 şi 2 la Marea Baltică vecină.

Mai mulţi ruşi au fost arestaţi în ultimele săptămâni în Norvegia, din cauză că au survolat ilegal cu drone teritoriul acestei ţări scandinave sau au încălcat interdicţii de a fotografia instalaţii sensibile.

Contraspionajul norvegian PST a arestat săptămâna trecută un bărbat pe care-l suspectează că este un ”agent clandestin” al serviciilor ruse, care ar putea, potrivit unor experţi, să fie un ofiţer din cadrul serviciliului militar rus de informaţii GRU.

”Trebuie să subliniez că nu s-a întâmplat nimic în ultima zi sau în ultimele zile care să conducă la creşterea cu un nivel (a alertei militare) acum. O evoluţie în timp ne face să trecem la asta”, a subliniat Støre.

Ministrul norvegian al Apărării Bjørn Arild Gram anunţă că această creştere cu un nivel a alertei militare înseamnă, în mod concret, măsuri în domeniile logistic, al securităţii comunicaţiilor şi securităţii instalaţiilor armatei.

Norvegia şi-a crescut în mod sensibil bugetul militar şi eforturile în domeniul spionajului în Marele Nord, unde împarte cu Rusia o frontieră de 198 de kilometri, în urma unei amplificări a tensiunilkor între Rusia şi Occident.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri