Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ - Inspecția Judiciară începe un control privind dosarele de mare corupție, la toate instanțele din țară

stiripesurse.ro
Inspectia Judiciara

Inspecţia Judiciară anunță că va efectua un control tematic privind dosarele de mare corupţie aflate pe rolul instanțelor judecătorești în anul 2018. Controlul se va realiza la toate curţile de apel şi instanţele arondate, inclusiv la instanţele militare, precum şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Verificările vor viza dosarele având ca obiect atât infracțiuni de corupție cât și infracțiuni asimilate acestora pentru care fie inculpații sunt persoane ce ocupă funcţii de demnitate publică cum ar fi parlamentari, miniştri, secretari de stat, conducători ai autorităţilor administrative centrale, prefecţi, consilieri judeţeni etc., fie valoarea prejudiciului este mai mare de 50.000 lei. De asemenea, vor fi avute în vedere dosarele de mare corupție aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de stadiul procesual, inclusiv cele care, deşi nu se mai află efectiv pe rolul instanţelor de judecată, nu au fost încă soluţionate definitiv (dosare în curs de motivare a hotărârilor judecătoreşti, aflate în termenul legal de exercitare a căilor de atac sau care urmează a fi înaintate instanţei de control judiciar sau altei instanţe), precum și dosarele care sunt susceptibile de exercitarea recursului în casație”, precizează Inspecția Judiciară.

Raportul de control se întocmeşte pe baza referatelor de control intermediare (10 septembrie 2018, pentru primul semestru, şi la 31 ianuarie 2019, pentru cel de al doilea semestru) și va fi înaintat Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii până la 19 aprilie 2019.

Vezi și: Secretul asiaticilor: De ce nu aruncă NICIODATĂ cojile de banane

Inspecția Judiciară mai precizează că activitatea de monitorizare a dosarelor de mare corupţie reprezintă o activitate cu caracter permanent, care se desfăşoară începând cu anul 2011.

„Strategia Direcţiei de inspecţie judiciară pentru judecători privind activitatea de monitorizare a dosarelor de mare corupţie a avut în vedere efectuarea unei analize la nivelul tuturor instanţelor naţionale în scopul obţinerii unei imagini de ansamblu asupra cauzelor de mare corupţie aflate în curs de judecată, activitatea de monitorizare având scopul de a contribui la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, precum şi la identificarea oricărei disfuncţionalităţi în gestionarea acestor dosare şi propunerea unor măsuri conform competenţelor legale. Măsurile de monitorizare dispuse de Inspecţia Judiciară cu privire la toate cauzele de mare corupţie aflate pe rolul instanţelor de judecată au fost considerate oportune în contextul progreselor pe care România trebuie să le înregistreze în lupta împotriva corupţiei”. mai precizează IJ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.