Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ într-o localitate din Româna - Reprezentanţii Comisiei Europene fac verificări

porci

Virusul pestei porcine africane a fost confirmat în fermele aparținând unei exploatații comerciale de creștere a porcilor din județul Tulcea, carcasele suinelor urmând să fie distruse sub supraveghere oficială, anunță luni Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară - ANSVSA - într-un comunicat, scrie Mediafax.

„Ancheta epidemiologică demarată de ANSVSA în data de 28 iunie, ca urmare a depistării virusului pestei porcine africane (PPA) într-un abator aparținând unei exploatații comerciale de creștere a porcilor din județul Tulcea, precum și rezultatele examenelor de laborator, au confirmat prezența acestuia și în fermele aparținând aceleiași exploatații”, anunță Autoritatea Sanitar-Veterinară.

Potrivit ANSVSA, pentru o intervenție eficientă, Autoritatea a dispus detașarea de personal de specialitate din alte zece județe, iar la acțiunile care se desfășoară în focar sunt prezenți președintele Autorității, dr. Geronimo Brănescu, și o echipă de specialiști din cadrul ANSVSA, de la nivel central.

„Pentru a veni în sprijinul autorităților, au sosit doi experți din partea Comisiei Europene, care vor participa la evaluarea situației și vor oferi consultanță de specialitate pentru o gestionare operativă”, spun reprezentanții Autorității.

„Conform procedurilor, vor fi sacrificați toți porcii existenți în exploatație (44.580 de capete), de la care se vor preleva un număr suficient de probe, rezultatele de laborator urmând a fi utilizate în cadrul investigațiilor epidemiologice, pentru determinarea modului în care a fost introdus virusul pestei porcine africane în exploataţie”, anunță ANSVSA.

Potrivit ANSVSA, carcasele suinelor vor fi distruse sub supraveghere oficială. Pentru această operațiune au fost aduse din județul Timiș, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, patru incineratoare mobile.

„După depopulare, vor urma operațiunile de curățare mecanică, dezinfecție, deratizare și dezinsecție a zonelor afectate și a mijloacelor de transport, iar personalul sanitar veterinar va participa, alături de reprezentanți ai Poliției, la controale în trafic și la alte verificări specifice, pentru asigurarea respectării măsurilor de carantină impuse și a restricțiilor de circulație”, anunță Autoritatea.

„Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire a oamenilor, dar acest virus are impact la nivel social din punct de vedere economic”, precizează ANSVSA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.