Jandarmeria Română a demarat din scurt pregătiri de mobilizare după anunțul Curții Constituționale potrivit căruia procesul electoral pentru alegerea viitorului președinte al României se reia de la zero, anunță pe autorul acestui material surse judiciare.
Potrivit acestora pe linia internă a Jandarmeriei Române s-ar fi dat un ordin de „alertă roșie„ și s-ar fi dispus „mobilizarea imediată„ a celor cinci batalioane de ordine publică în Capitală.
Concret, lămuresc sursele autorului, fiecare batalion ar fi format din aproximativ 200 de jandarmi și comandanți. Concret explică acestea, mobilizarea ar veni pe fondul existenței riscului unor proteste de amploare urmare deciziei CCR.
Întrebate dacă exista elemente, indicii sau probe elocvente ale desfășurării unor manifestări violente sursele arătate nu au putut oferi astfel de detalii.
Cu toate acestea, arată acestea, ordinul jandarmeriei este foarte probabil să fie aplicat în toate regiunile țării.
UPDATE - Precizările Jandarmeriei:
„Facem precizarea că Jandarmeria Română nu este în "alertă roșie". În prezent, jandarmii se află în teren, desfășurând activități curente de asigurare a ordinii și liniștii publice, în cadrul atribuțiilor zilnice.
Aceste activități sunt parte integrantă a misiunii Jandarmeriei de asigurare a ordinii publice, precum și a pazei instituțiilor fundamentale ale statului.
Jandarmii sunt la datorie 24 de ore din 24, în vederea îndeplinirii obligațiilor legale de asigurare și menținere a ordinii publice, împreună cu efective din cadrul Poliției, în sprijinul cetățenilor.”
Context actual
Într-o decizie istorică, Curtea Constituțională a României (CCR) a hotărât, în ședința din 6 decembrie 2024, anularea întregului proces electoral pentru alegerea Președintelui României. Decizia, luată cu unanimitate de voturi, are la bază atribuțiile prevăzute de art.146 lit.f) din Constituție, care conferă CCR responsabilitatea de a asigura corectitudinea și legalitatea procesului electoral.
Astfel, CCR a declarat nule două acte fundamentale care au stat la baza alegerilor prezidențiale: Hotărârea Guvernului nr. 756/2024 privind stabilirea datei alegerilor și Hotărârea Guvernului nr. 1061/2024, care aproba programul calendaristic pentru desfășurarea acestora.
Ce urmează?
Conform deciziei Curții, întregul proces electoral va fi reluat, iar Guvernul are sarcina de a stabili o nouă dată pentru alegerile prezidențiale, precum și de a elabora un nou calendar pentru realizarea acțiunilor necesare. Decizia CCR este definitivă, general obligatorie și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
1. În temeiul art.146 lit.f) din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, desfășurat în baza Hotărârii Guvernului nr. 756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Președintele României din anul 2024 și a Hotărârii Guvernului nr. 1061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2024.
2. Procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Președintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare.
3. Prezenta hotărâre este definitivă și general obligatorie, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aduce la cunoștința publică.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.































Comentează