ALERTĂ Klaus Iohannis și colegii din UE anunță că NU RECUNOSC rezultatul alegerilor prezidențiale din Belarus

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 19-08-2020

Actualizat: 19-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: CNBC

Statele membre ale Uniunii Europene nu recunosc rezultatul alegerilor prezidenţiale din Belarus din 9 august, în urma cărora actualul preşedinte Aleksandr Lukaşenko a fost proclamat câştigător, au anunţat miercuri liderii UE, reuniţi într-un summit extraordinar prin videoconferinţă, transmit agenţiile internaţionale de presă.

"Alegerile nu au fost nici corecte, nici libere şi nu au respectat standardele internaţionale. Nu recunoaştem rezultatele prezentate de autorităţile din Belarus'', a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în cadrul unei conferinţe de presă la finalul summitului, scrie agerpres.ro.

Citește și: Virgil Musta dezvăluie de ce e obligatorie internarea persoanelor testate pozitiv cu Covid-19: ‘Din păcate, au ajuns la Terapie Intensivă’

În plus, a afirmat el, UE va adopta sancţiuni împotriva oficialilor responsabili pentru violenţele din timpul protestelor şi pentru fraudă electorală.

"UE va impune în scurt timp sancţiuni asupra unui număr substanţial de indivizi responsabili pentru violenţe, represiune şi fraudă electorală", a precizat Charles Michel.

Citește și: EXCLUSIV Ecaterina Andronescu pune la zid Guvernul Orban: ‘Măsurile vin foarte târziu!’

Cancelarul german, Angela Merkel, a cărei ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a condamnat, într-o conferinţă de presă de după summit, "violenţa brutală" împotriva protestatarilor din statul est-european.

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat că executivul comunitar va redirecţiona 53 de milioane de euro de la guvern spre societatea civilă, victimele represiunii de stat în timpul protestelor şi lupta împotriva COVID-19.

Citește și: Ministrul Educației a făcut noi precizări! În ce condiții vor începe școlile

Ea a mai spus că violenţa împotriva protestatarilor nu poate fi acceptată şi că ar trebui adoptate cât de curând posibil sancţiuni împotriva oficialilor responsabili. Von der Leyen a mai afirmat că UE susţine dialogul între autorităţile din Belarus şi opoziţie şi că Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa ar putea facilita acest dialog.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri