Autorităţile din Bogota au emis vineri codul galben de poluare a aerului în întreaga capitală şi cod portocaliu în localităţile învecinate Kennedy, Bosa şi Tunjuelito, considerând că reprezintă "un risc" pentru sănătatea cetăţenilor, relatează EFE preluată de Agerpres.
"Este un risc potenţial pentru sănătatea persoanelor, de aceea adoptăm măsuri preventive", a declarat la o conferinţă de presă primarul din Bogotá, Raúl Buitrago.
Potrivit Primăriei, gradul înalt de poluare este provocat de factori meteorologici precum canicula din vara australă şi mişcările vântului care se deplasează dinspre est.
Au un impact şi mişcările atipice ale vânturilor care vin dinspre vest din podişul Llanos Orientales columbian precum şi incendiile declanşate în municipiul Quetame, din departamentul Cundinamarca, din care face parte şi Bogotá.
Ca măsură de prevenire Primăria a făcut recomandări populaţiei vulnerabile precum copii, vârstnici şi femei însărcinate sau persoanelor cu probleme respiratorii să poarte măşti medicale şi să evite realizarea de exerciţii fizice în aer liber.
De asemenea s-a recomandat părinţilor să nu trimită la şcoală sau în parc copiii cu probleme respiratorii.
Primăria a făcut şi unele schimbări cu caracter nedefinit precum restricţionarea transporturilor de camioane, sau circulaţia alternativă pentru maşinile particulare.
În 2017, Bogotá şi Medellín au fost declarate oraşele cu cea mai proastă calitate a aerului din Columbia.
Alertă la Bogota - A fost instituit codul galben de poluare
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

106
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
106

6
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
6

1.149
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
1.149

1.096
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.096

1.571
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
1.571

3.979
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
3.979

1.024
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.024

849
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
849

48
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
48

3.201
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.201

3.069
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
3.069

145
VIDEO Hezbollah a difuzat imagini cu IDF-urile abandonând echipamente în Liban, sub foc mortal
145

1.783
Dinastia Kim continuă - Ar putea urma o luptă pentru putere între femei la Phenian
1.783
















Comentează