Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ la granița României! Situația degenerează în estul Ucrainei: negocierile bat pasul pe loc, iar ciocnirile violente se intensifică

twitter
violente ucraina kiev

Negociatori ucraineni, ruşi şi reprezentanţi ai separatiştilor nu au reuşit să se pună de acord cu privire la un nou armistiţiu în Donbas (estul Ucrainei) odată cu apropierea Paştelui ortodox, au anunţat joi mediatori ai OSCE, citaţi de France Presse. "Din păcate, niciun acord nu a fost încheiat", a indicat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa într-un comunicat, informează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al delegaţiei ucrainene Oleksi Arestovici, citat de Interfax-Ukraina, a spus totuşi că discuţiile au fost "constructive" şi că "consultările vor continua".

Considerată pe scara largă drept susţinătorul separatiştilor, Moscova a acuzat Kievul de "blocarea propunerilor ruse cu privire la mecanismele de prevenire a încălcărilor armistiţiului, expuse prin vocea reprezentantului său Boris Grîzlov.

De la începutul anului, ciocnirile între forţele ucrainene şi separatişti s-au înmulţit după un armistiţiu pe larg respectat în a doua jumătate a anului 2020.

Circa 30 de soldaţi ucraineni au fost ucişi de la 1 ianuarie a.c. faţă de un total de 50 în decursul întregului an 2020. Joi, un militar a fost rănit, potrivit armatei ucrainene. Separatiştii au raportat la rândul lor aproximativ 20 de combatanţi ucişi din ianuarie până în prezent.

Citește și: Rusia va publica o listă cu 'ţările neprietenoase' la adresa sa

În paralel, tensiunile au crescut în relaţia cu Moscova, care a desfăşurat - oficial pentru exerciţii - până la 100.000 de soldaţi în ultimele săptămâni în apropiere de frontiera ucraineană şi în peninsula anexată Crimeea.

Rusia a anunţat săptămâna trecută retragerea trupelor sale din zonele de frontieră, dar tensiunile pe linia frontului nu au scăzut, potrivit Ucrainei şi OSCE.

"Nu văd ca această retragere să fi îmbunătăţit situaţia. Mai degrabă a eliminat riscul extinderii războiului", a declarat pentru AFP o sursă apropiată preşedinţiei ucrainene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.