Alertă la Londra! Un pachet suspect a fost detonat controlat în apropierea Ministerului Apărării - FOTO

Autor: George Traicu

Publicat: 17-10-2018

Actualizat: 17-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Radio Free Europe

Forţele de ordine britanice au procedat miercuri după-amiază la 'explozia controlată' a unui pachet suspect a cărui prezenţă a fost semnalată într-un parc din apropierea parlamentului, în centrul Londrei, a declarat un purtător de cuvânt al Scotland Yard, citat de AFP preluată de Agerpres.

'A avut loc explozia controlată a pachetului', a declarat acelaşi purtător de cuvânt. Un fotoreporter France Presse şi unul de la Reuters au văzut un robot de deminare care a intervenit la locul incidentului, după ce poliţia a anunţat că investighează un pachet găsit în parcul Embankment Gardens de lângă Ministerul Apărării.

Poliţia a fost sesizată la ora (locală) 15:40 (14:40 GMT) cu privire la prezenţa' acestui pachet în Embankment Gardens, afirmase anterior purtătorul de cuvânt citat.

Un perimetru de securitate a fost instalat în zona parcului, iar străzile adiacente au fost închise traficului.

În martie 2017, zona parlamentului a fost scena unui atentat comis de către un britanic în vârstă de 52 de ani convertit la islam, care a intrat în plină viteză cu o maşină într-un grup de pietoni pe podul Westminster. Cinci persoane, printre ele şi românca Andreea Cristea, şi-au pierdut viaţa în acest atac revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic. Atacatorul a fost ucis de către un poliţist înarmat.

În august 2018, în apropiere de parlamentul britanic, alte trei persoane au fost rănite de un atacator care intrase în plin cu maşina în grupul lor. Agresorul, un bărbat sudanezcarelocuia la Birmingham, a fost arestat şi acuzat de tentativă de omor.

embankment1710a.jpg

embankment1710b.jpg

embankment1710c.jpg

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri