ALERTĂ la Mănăstirea Petru Vodă din Neamț: Sfântul lăcaș este devastat de un incendiu violent

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 04-01-2020

Actualizat: 04-01-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un puternic incendiu a izbucnit sâmbătă seara, la mănăstirea de maici Petru Vodă din judeţul Neamţ, la faţa locului deplasându-se mai mult autospeciale, potrivit news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii de la Garda 2 de Intervenţie Poiana Teiului au fost solicitaţi să intervină sâmbătă seara, pentru stingerea unui incendiu produs la o chilie de la Mănăstirea de maici Petru Vodă.

CITEȘTE ȘI: Alcoolul combate frigul? Medicii dezvăluie care este, de fapt, efectul acestei combinații

“La locul indicat s-au deplasat două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere. În sprijin s-au deplasat trei autospeciale de stingere şi o autospecială pentru lucru la înălţime de la Detaşamentul Târgu Neamţ, iar de la Detaşamentul Piatra Neamţ au plecat o autospecială de stingere şi o autospecială de intervenţie pentru lucru la înălţime”, au precizat reprezentanţii ISU Neamţ.

Sursa citată a menţionat că incendiul se manifestă la acoperişul clădirii principale din ansamblul manăstiresc şi că nu sunt victime.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri