A fost stare de alertă marți dimineața la Penitenciarul Craiova. Potrivit Digi 24, mai mulți deținuți au incendiat două celule. Pompierii au intervenit și au lichidat incendiul, în timp ce deținuții nemulțumiți au fost imobilizați. Trei deținuți ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale. Restul deținuților sunt în curtea penitenciarului.
Potrivit reprezentanților ISU Dolj, incendiul a fost provocat de un deținut care se afla singur în celulă și care a aprins cu o brichetă obiectele personale și o saltea. În urma incendiului, deținutul care l-a provocat a fost intoxicat cu fum și transportat la Spitalul de Urgență Craiova iar un angajat al penitenciarului și un alt deținut au fost, de asemenea, transportați la aceeași unitate medicală. Cercetările au fost preluate de un ofițer criminalist din cadrul IPJ Dolj, urmând să se stabilească motivele pentru care deținutul a recurs la acest gest.
Comentează