Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alertă la Vatican: Probleme cardiace pentru Papa Francisc. Suveranul Pontif a fost spitalizat

Vatican News
Papa Francisc

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, suferă de o infecţie respiratorie şi va rămâne spitalizat ”câteva zile”, anunţă miercuri Vaticanul, care evoca miercuri după-amioaza examene programate, în contextul unor întrebări recurente despre sănătatea şefului Bisericii Catolice.

Programul de joi al Papei a fost anulat, potrivit unei surse de la Vatican.

”Agenda Papei a fost eliberată, în eventualitatea continuării examenelor sale”, anunţă această sursă, precizând că este ”posibil” ca Francisc să petreacă noaptea la spital.

PROBLEME CARDIACE

Potrivit cotidienelor italian Corriere della Sera, francez Le Figaro şi argentinian La Nacion, Francisc a sosit la spital cu ambulanţa, în urma unor ”probleme cardiace”, contrar anunţului Vaticanului.

Pe reţele de circulaţie circulă zvonuri cu privire la un infarct.

Nicio agitaţie nu avea loc la reţedinţa Papei, la Domus Sanctae Marthae, potrivit unei surse apropiate Papei.

Iezuitul argentinian, care a marcat la jumătatea lui martie zece ani de pontificat, a participat miercuri dimineaţa la Audienţa Generală săptămânală, în Piaţa Sf. Petru, ca în fiecare miercuri, unde a zâmbit şi a salutat credincioşii de la bordul ”papamobilului”.

Francisc, care se deplasează în scaun cu rotile din mai 2022, din cauza unor dureri cronice la genunchi, a fost spitalizat timp de zece zile la Spitalul Gemelli în iulie 2021, când a fost supus unei operaţii grele la colon.

SPECULAŢII DESPRE O DEMISIE

Jorge Bergoglio a anunţat că a rămas cu ”sechele” de la anestezia de la această intervenţie, care l-au determinat să îndepărteze, până în prezent, posibilitatea unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Durerile sale de genunchi, care l-au determinat să-şi amâne mai multe vizite în 2022 şi să amâne un turneu în Africa, se află în centrul unor speculaţii cu privire la o eventuală demisie.

El a lăsat uşa deschisă acestui scenariu, după exemplul predecesorului său, Benedict al XVI-lea, care a renunţat la funcţie, luând lumea prin surprindere.

În iulie, Francisc a declarat că ”nu mai poate călători” în ritmul dinainte şi a evocat posibilitatea ”să se dea la o parte”.

Însă, în februarie, el aprecia că renunţarea unui papă ”nu trebuie să devină o modă” şi dădea asigurări că această optică ”nu se află pe agenda sa, pentru moment”.

Îngrijitori îl urmăresc în permanenţă, atât la Vatican, cât şi în vizite în străinătate, însă problemele sale recente de sănătate l-au determinat să înfiinţeze în mod oficial o nouă funcţie - de ”asistent de sănătate personal”, în care l-a desemnat pe un infirmier de la Spitalul Gemelli.

La vârsta de 21 de ani, Francisc a fost aproape să moară din cauza unei pleurezii, potrivit biografului său Austen Ivereigh, iar o parte a unuia dintre plămânii săi a fost extirpată în octombrie 1957.

Într-o carte publicată recent, el rememorează acest episod.

”Înţeleg ce pot simţi oamenii bolnavi de (noul) coronavirus, care trebuie să lupte pentru a respira prin (aparate de) respirat artificiale”, scrie l.

El evocă, de asemenea, o operaţie de îndepărtare a unor chisturi de pe plămânul său drept, într-un interviu cu jurnalistul şi mediul argentinian Nelson Castro, subliniind că s-a ”refăcut complet” şi nu s-a mai simţit ”niciodată limitat de atunci”.

Pe când era arhiepiscopul Buenos Airesului, el a fost tratat de către un acupunctor chinez de dureri de spate, scria în mai biograful său în The Tablet Catholic.

El a avut ”calculi biliari”, iar în 2004 o problemă ”temprară” la inimă, din cauza unei îngustări uşoare a unei artere, potrivit biografului său.

În plus, probleme cu ficatul au fost rezolvate printr-o schimbare a regimului său alimentar.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.