DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ALERTĂ METEO Cod de ninsori

www.weradio.ro
Politisti ninsori

UPDATE

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o informare meteorologică de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă în estul, sud-vestul, centrul şi nordul ţării, de duminică, orele 20:00 şi până luni la orele 12:00.

În intervalul menţionat, temporar va ploua în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul ţării. Ploile vor fi moderate cantitativ în sud-vest, unde se vor acumula cantităţi de apă de 15-20 de litri/metru pătrat şi izolat de 30 de litri/metru pătrat.

Potrivit meteorologilor, îndeosebi în Transilvania, precum şi în centrul şi nordul Moldovei, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei.

În zona montană înaltă va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi intensificări ale vântului, care va viscoli ninsoarea şi va spulbera zăpada.

Începând din noaptea de luni spre marţi, aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde toate regiunile.

La munte va ninge, în centrul, nordul şi nord-estul ţării treptat vor predomina ninsorile şi local se va depune strat de zăpadă.

Știrea inițială

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare meteorologică Cod Galben de ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă de duminică, orele 20:00, până luni, orele 8:00, la altitudinile de peste 1.700 de metri din judeţele Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş Severin, Gorj şi Vâlcea.

În aceste zone din Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi la rafală 70-80 kilometri pe oră, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

Potrivit meteorologilor, de sâmbătă, de la ora 20.00, până duminică la ora 12.00, va ploua în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul ţării.

”Ploile vor fi moderate cantitativ în sud-vest, unde se vor acumula cantităţi de apă de 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp. Îndeosebi în Transilvania, precum şi în centrul şi nordul Moldovei, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. În zona montană înaltă va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi intensificări ale vântului, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, începând din noaptea de luni spre marţi (6 /7 decembrie) aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde toate regiunile.

”La munte va ninge, în centrul, nordul şi nord-estul ţării treptat vor predomina ninsorile şi local se va depune strat de zăpadă”, a mai transmis ANM.

De asemenea, meteorologii anunţă cod galben de ninsori, de sâmbătă seară până duminică dimineaţă.

”Local în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1700 m va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi la rafală 70...80 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada”, a mai transmis ANM.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.