DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Alertă meteo! Cod galben de ninsori în Capitală și alte șapte județe

alerta meteo

Şapte judeţe şi Capitala sunt sub cod galben de ninsori până luni, la ora 20:00, ca urmarea avertizării emise de meteorologi pentru sudul Munteniei şi pentru cea mai mare parte a Dobrogei.

În intervalul 30 noiembrie, ora 05:00 - 30 noiembrie, ora 20:00, sunt anunţate ninsori moderate cantitativ în sudul şi estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei.

Judeţele afectate sunt Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Constanţa, Tulcea, iar acestora li se adaugă Capitala.

Traian Băsescu acuză o 'crimă cu sânge rece': 'Pădurea Snagov este sistematic defrişată'

Treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, transmit meteorologii.

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi, pe arii restrânse 15…20 l/mp. Spre seară aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 40…45 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.

”Precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare se vor semnala şi în sud-estul Olteniei, sudul Moldovei şi în restul Munteniei. Pe litoral vor fi precipitaţii mixte, iar în noaptea de luni spre marţi vor predomina ninsorile. Vremea se va menţine deosebit de rece în prima parte a săptămânii, mai ales pe parcursul nopţilor şi dimineţilor”, anunţă ANM.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.