ALERTĂ METEO: cod GALBEN de ploi în ZECE județe, în vigoare de astăzi

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 12-12-2020

Actualizat: 12-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O atenționare Cod galben de ploi puternice intră în vigoare sâmbătă și vizează zece județe. La munte va ninge, iar rafalele de vânt vor ajunge la 80 de kilometri pe oră.

Atenționarea Cod galben intră în vigoare sâmbătă la ora 8.00 și expiră duminică la ora 10.00.

Alerta anunță în județele Gorj, Vâlcea, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Covasna, cu precădere în zona subcarpatică și la altitudini mai mici de 1700 de metri, ploi. Acestea vor fi în general importante cantitativ și se vor acumula peste 20...30 l/mp și izolat 40 l/mp, conform Mediafax.

Citește și: Noi vești importante! Cu cât ar trebui să crească, până la urmă, alocațiile începând cu noul an

În zona Carpaților Meridionali și de Curbură, în general la altitudini de peste 1700 m, va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Temporar, în zona montană înaltă vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de peste 70...80 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi scăzută.

Temporar va ploua în majoritatea regiunilor, iar în cele sudice și estice se vor acumula cantități de apă ce vor depăși pe alocuri 15…20 l/mp.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri