Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alertă METEO: Cod ROȘU de averse în județele Harghita, Buzău și Alba

facebook.com
meteo alert

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi avertizări nowcasting Cod roşu de furtună, valabile în zone din judeţele Buzău, Alba şi Harghita, potrivit agerpres.ro.

Potrivit meteorologilor, până la ora 17:10, în judeţul Buzău (localităţile: Lopătari şi Gura Teghii) se vor semnala averse torenţiale ce vor acumula 40 - 50 l/mp, grindină de mici şi posibil medii dimensiuni, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În zona avertizată, în ultima oră, s-au acumulat deja 40 - 50 l/mp.

De asemenea, un Cod roşu de furtună va fi valabil până la ora 17:30 în judeţul Harghita (localităţile: Topliţa, Gheorgheni, Ditrău, Joseni, Suseni, Sărmaş, Lăzarea şi Borsec), unde se vor semnala averse torenţiale ce vor acumula 50...60 l/mp, frecvente descărcări electrice, izolat grindină de dimensiuni medii şi vijelie. În zona avertizată, în ultima oră s-au cumulat 40...50 l/mp.

Tot sub Cod roşu este şi judeţul Alba până la 17:15 (localităţile: Zlatna, Ighiu, Bistra, Baia de Arieş, Galda de Jos, Lupşa, Meteş, Bucium, Cricău, Sălciua, Mogoş, Întregalde, Râmeţ, Ponor). În zonă vor fi averse torenţiale ce vor acumula 35...45 l/mp, frecvente descărcări electrice, izolat grindină şi vijelie. În aceste zone, în ultimele două ore s-au acumulat 70...80 l/mp.

Prognoza ANM arată că, până la ora 17:15, va fi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică în zona de munte a judeţului Mureş, precum şi în judeţele Buzău (la: Lopătari, Gura Teghii, Mânzăleşti, Brăeşti şi Chiliile) şi Dâmboviţa (în: Pucioasa, Voineşti, Vulcana-Pandele, Brăneşti, Vulcana-Băi, Pietrari, Bărbuleţu şi Râu Alb), unde se vor semnala averse torenţiale ce vor acumula până la 35 l/mp, însoţite de descărcări electrice, grindină de mici şi posibil medii dimensiuni şi vânt. În zonele avertizate s-au acumulat cantităţi de apă ce depăşesc 25 l/mp.

Tot un Cod portocaliu de vreme rea vizează până la ora 17:25 judeţele Maramureş (zona de munte, la peste 1.800 de metri altitudine, precum şi localitatea Borşa) şi Bistriţa-Năsăud (în: Rodna, Tiha Bârgăului, Lunca Ilvei, Şanţ, Ilva Mare, Măgura Ilvei şi zona montană, la peste 1.800 de metri altitudine).

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.