Alertă meteo: Coduri galbene de ploi și vânt puternic, în mai multe județe - Sunt așteptate și ninsori

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 26-10-2026 10:23

Actualizat: 26-10-2026 10:27

Article thumbnail

Sursă foto: Pinterest

ANM a emis mai multe avertizări de vreme rea. Ploile pun stăpânire pe mai multe județe, iar vântul va sufla și el cu putere. Sunt așteptate și ninsori, la munte.

Iată prognoza ANM

 Luni (26 octombrie), în zona de munte vor fi precipitații moderate cantitativ (izolat se vor acumula 10...20 l/mp) sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1500 m, treptat vor predomina lapovița și ninsoarea, astfel se va depune strat de zăpadă de 5...8 cm, iar mai ales în nordul Carpaților Orientali și în Carpații Meridionali de 10...15 cm.


Pe parcursul zilei de marți (27 octombrie), ploile vor fi moderate cantitativ în sudul și estul teritoriului precum și în zona Carpaților de Curbură și se vor acumula cantități de apă de 10...15 l/mp și izolat de peste 20...30 l/mp. La altitudini de peste 1700 m, în special în Carpații Meridionali temporar vor mai fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și va continua să se depună strat de zăpadă în general de 3...5 cm.


Temporar vor fi intensificări ale vântului, luni îndeosebi în vestul și sudul Olteniei și în sudul Transilvaniei, iar marți în sudul și centrul Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și în Dobrogea, cu rafale în general de 40...50 km/h și de peste 60...70 km/h pe crestele montane.

Cod galben de ploi


Interval de valabilitate: 27 octombrie, ora 10 – 28 octombrie, ora 12
Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ
Zone afectate: județele Tulcea, Constanța, Călărași, Ialomița și Giurgiu 

       În intervalul menționat, în județele Tulcea, Constanța, Călărași, Ialomița și Giurgiu vor fi ploi însemnate cantitativ.În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de 40 l/mp.

Cod galben de vânt

Interval de valabilitate: 27 octombrie, ora 16 – 28 octombrie, ora 10
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași  

       În intervalul menționat, înjudețele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură11°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri