Alertă meteo de vânt puternic - Sunt vizate nouă județe

Autor: George Traicu

Publicat: 06-12-2020

Actualizat: 06-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică seara noi atenţionări Cod galben de vânt puternic, valabile în orele următoare în localităţi şi zone din nouă judeţe.

Potrivit meteorologilor, până la ora 23:00, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara (zona de munte) se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi local la rafală 55-65 km/h, izolat 75 km/h, iar pe crestele montane 80-90 km/h. În judeţele Gorj şi Vâlcea, vântul va atinge la rafale 90 - 100 km/h.

Citește și: Diferențe uriașe! Cu cât este mai mare salariul unui parlamentar decat al unui român de rând

Până la ora 20:00, în judeţele Teleorman, Olt, Dolj şi Sibiu se vor semnala intensificări ale vântului cu rafale ce vor atinge, local, 55-65 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri