Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ - Mişu Negriţoiu, revocat de la şefia ASF

misu negritoiu

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat joi, 11 mai, prin vot secret cu buletine, revocarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu.

Revocarea a venit în urma raportul comun al Comisiilor pentru buget şi economice ale celor două Camere ale Parlamentului. În raportul comun se precizează că "membrii comisiilor au constatat că reputaţia domnului Negriţoiu Mişu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară este iremediabil afectată de imaginea nefavorabilă creată în piaţa de asigurări".

Au fost 238 de voturi în favoarea propunerii de revocare şi niciun vot împotrivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.