Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ O legendă a radioului românesc A MURIT

ion ghitulescu

Una dintre legendele radioului românesc a murit! Ion Ghițulescu, cel care a iniţiat şi moderat emisiunea radiofonică „Fotbal, minut cu minut”, a încetat din viață.

Născut pe 27 august 1930, în Bucureşti, Ion Ghițulescu a absolvit Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Ziaristică din Bucureşti, iar din În anul 1951 este reporter la Radiodifuzunea Română, secţia sport, iar din 1960, până în 1989, este şeful Secţiei Sport şi Informaţii din cadrul aceleiaşi instituţii. Din anul 1990, până în 1996, este director al Direcţiei Programe a SRR.Jurnalistul şi omul de radio Ion Ghiţulescu s-a născut la 27 august 1930, la Bucureşti.

A practicat baschet și rugby, în sportul cu balonul oval ajungând până în lotul național de juniori, dar a abandonat după ce unul dintre marii jucători ai României, Rene Chiriac, i-a provocat o fractură la picior, ce a urmat unei alte fracturi, la umăr.

Părinții îl pregătiseră pentru chimie industrială, însă la examenul de admitere i s-a cerut cazierul tatălui. Acesta fusese condamnat pentru divulgare de documente secrete despre colectivizarea agriculturii (care fuseseră, în fapt, informaţii publice) și ca urmare, Ion Ghiţulescu a fost respins din acest motiv.

Printre evenimentele la care a luat parte, ca trimis special al Radiodifuziunii, de unde a realizat transmisii live sau înregistrate, se numără: şapte ediţii ale Jocurilor Olimpice (1960, 1964, 1972, 1980, 1984, 1992, 1996), Campionatele Mondiale de fotbal (1966, 1990, 1994), Campionatele Mondiale de handbal.

În anul 1964, în toamnă, i-a propus lui George Ionescu, șeful Radio-televiziunii, să realizeze o emisiune de transmisiuni fotbalistice în direct, după modelele existente la acea vreme în Franța și Italia. În primăvara următoare, în anul 1965, a debutat emisiunea „Fotbal minut cu minut”, din cabina 35, proaspăt construită, un loc din care se puteau realiza 15 legături diferite.

Inițial emisiunea s-a numit „Cu microfonul printre sportivi” și transmitea și alte sporturi în direct, nu doar fotbal, iar „Fotbal minut cu minut” se numea doar miercurea, când erau meciuri din Cupa României. Emisiunea avea 120 de minute, cu un prolog citit de Ioan Chirilă și un epilog al lui Conți Bărbulescu, unul dintre cei mai buni umoriști ai vremii.

În anul 1967, Ion Ghiţulescu a organizat primele emisiuni ale Radio Vacanţa. În 1969, crainicul Radiodifuziunii a fost cel care, alături de Catinca Ralea (şefa de atunci a secţiei de emisiuni în limba engleză de la Radio România, o excelentă vorbitoare şi traducătoare de limba engleză) şi de eminentul profesor universitar de fizică, Ion Pascaru, a transmis în direct aselenizarea şi cele mai importante momente ale misiunii Apollo 11.

Dintre emisiunile realizate şi prezentate de Ion Ghiţulescu pot fi amintite: Radioprogramul dimineţii de la 6-8 (1967-1990), Matinalul (începând cu anul 1990), Sport şi muzică, Fotbal minut cu minut, transmite radioresita.ro.

Între anii 1965-1989 a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Presei Sportive din România, iar după Revoluţie, între 1990 şi 1996, este numit director al Direcţiei Programe a SRR şi membru în Consiliul de Administraţie, iar în anul 1996 s-a pensionat pentru limită de vârstă, dar a continuat să lucreze în radio, în perioada 1996-2005 fiind consilier la preşedintelui-director general al Radioului.

În septembrie 2002 a realizat ultima transmisiune sportivă în direct, de la meciul de fotbal Gloria Bistriţa – FCM Braşov.

Cel mai mare sportiv pe care l-a comentat Ion Ghiţulescu a fost Iolanda Balaş, pentru că i-a dat ocazia să transmită nu mai puţin de 13 recorduri mondiale, iar fotbaliştii săi favoriţi sunt Dobrin şi Hagi.

La 24 octombrie 2003, la Palatul Cotroceni, Preşedintele României, Ion Iliescu, i-a conferit lui Ion Ghiţulescu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, cu ocazia aniversării a 75 de ani de la inaugurarea emisiei Societăţii Române de Radiodifuziune.

În iunie 2013, scriitorul Corneliu Filip şi-a lansat volumul “Ion Ghiţulescu, omul de la microfonul radio”, o biografie a jurnalistului sportiv, prezentată sub formă de interviu.

Cu acest prilej, Mircea Lucescu i-a făcut amicului său următorul portret: ”Pentru cei mai mulţi dintre noi, adică mai multe generaţii de ascultători, pe parcursul a peste jumătate de veac, numele lui Ion Ghiţulescu a fost şi rămâne ”vocea de la microfon”.

Este considerat unul din cei trei corifei ai presei sportive de la noi din ţară, din postura de om de radio, alături de Ioan Chirilă (presă scrisă) şi Cristian Ţopescu (TV).

În spatele unei munci imense Ion Ghiţulescu a realizat cu pasiune emisiuni ce au rămas în memoria colectivă, despre care îşi aminteşte: „Eu nu eram neapărat la sport,făceam și matinalul”, menţionând cu nostalgie un moment extraordinar:

„Iolanda Balaş mi-a dat ocazia să transmit 13 recorduri mondiale.În primăvara următoare, în anul 1965, am pornit emisiunea. Între timp, se făcuse cabina 35, cabina din care se puteau face 15 legături diferite. Din ea s-a realizat „Fotbal minut cu minut”. BBC a făcut la un moment dat un studiu despre audiența incredibilă pe care o avea emisiunea aceasta în România.Mi-e clar că fără radio aș fi fost un ilustru necunoscut. Iar voi n-ați mai fi venit niciodată să-mi ascultați poveștile”, spunea Ion Ghițulescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.