Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ - Parlamentarii, primarii și membrii Guvernului primesc dezlegare la activități 'liberale'

juridica senat

Un proiect UDMR care schimbă regimul incompatibilităților și conflictului de interese a primit marți raport favorabil în Comisia Juridică a Senatului și va ajunge la vot final în plenul Senatului până cel târziu săptămâna viitoare.

Potrivit legii actuale, prin conflict de interese se înțelege „situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”.

Proiectul din Senat vine cu o noutate: „Nu se intelege ca ar exista un conflict de interese, in situatia in care persoana ce exercita o demnitate publica sau o functie publica a suspendat activitatea persoanei fizice autorizate sau persoana juridica pe care o are in proprietate nu a avut activitate in perioada in care a exercitat o demnitate publica sau o functie publica”.

De asemenea, deputatii, senatorii, membrii Guvernului, prefectii, subprefectii si primarii vor fi incompatibili daca exercita si calitatatea de  persoana fizica autorizata „cu exceptia activitatilor liberale si cele din agricultura, daca nu are contract incheiat cu autoritatea publica din care face parte persoana”, potrivit legii aflată în Senat.

Proiectul din Senat modifică Legea 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției

Initiatorii proiectului spun că:

  • Dupa modificarea Codului Civil a disparut sintagma comerciant persoana fizica si in aplicare legii sintagma a fost asimilata in practica cu sintagma persoana fizica autorizata, fara a face modificarea necesara in legislatia privind conflictul de interese si a incompatibilitatilor.
  • persoanelor carora le sunt permise activitati in domeniul didactic al cercetarii stiintifice si al creatiei literar-artistice le sunt interzice aceste activitati daca sunt realizate in calitatea de persoana fizica autorizata.
  • conform noii legislatii, proprietarii de terenrui pot primi diferite subventii europene, numai daca se inregistreaza ca PFA insa din acel moment, conform interpretarii amintite persoanele in cauza nu mai pot avea anumite functii publice.

Citește și: SURSE Cad măștile în Parlament: culisele moțiunii de cenzură pentru răsturnarea Guvernului .

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.