DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ALERTĂ - Parlamentul European, vot pentru 'opţiunea nucleară' împotriva Ungariei

breaking news stiripesurse.ro

Parlamentul European a aprobat, miercuri, o rezoluție prin care se demarează procedura declanșării Articolului 7 al Tratatului UE împotriva Ungariei.

Au fost 693 de voturi exprimare. 448 au fost "pentru", 197 au fost "împotrivă", iar 48 au fost abţineri.

La finalul procedurii, Budapesta ar putea rămâne fără drept de vot. Ungaria este a doua țară în cazul căreia se aplică această procedură, după Polonia.

Este prima dată când activarea "opţiunii nucleare" este decisă de Parlamentul European. În cazul Poloniei, opţiunea a aparţinut Comisiei.

UPDATE: Parlamentul European a aprobat raportul care constată că Guvernul Viktor Orban prezintă "riscul clar" de încălcare a valorilor UE şi a dispus iniţierea procedurii de sancţionare a Ungariei în virtutea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene.

Ungaria a fost criticată în mai multe rânduri de Uniunea Europeană, din cauza legilor privind libertatea de exprimare, din cauza organizării sistemului judiciar, a celui electoral şi în contextul abordării faţă de imigraţie. Guvernul de dreapta de la Budapesta este acuzat că încalcă normele fundamentale ale Uniunii Europene.

Autorii rezoluţiei împotriva Ungariei, printre care se numără eurodeputata olandeză Judith Sargentini, afirmă că "există un risc clar privind încălcarea gravă a valorilor fundamentale europene".

În decembrie 2017, Comisia Europeană a propus Consiliului Uniunii Europene adoptarea unei decizii similare în cazul Poloniei, din cauza situaţiei sistemului judiciar polonez.

Viktor Orban: Ungaria nu va accepta "ameninţări" din partea UE şi nu va deveni "patria imigraţiei"

Ungaria nu va accepta "ameninţări" şi nu va deveni "patria imigraţiei", a afirmat marţi după-amiază, în Parlamentul European, premierul ungar, Viktor Orban, în contextul procedurilor în sensul sancţionării Guvernului de la Budapesta. "Ungaria va fi condamnată pentru că a decis că nu va fi patria imigraţiei. Dar noi nu vom accepta ameninţări şi acte de şantaj din partea forţelor proimigraţie: ne vom apăra frontierele, vom opri imigraţia clandestină", a afirmat Viktor Orban, citat de site-ul cotidianului La Repubblica. "Noi ne vom apăra frontierele şi doar noi putem decide alături de cine trăim. Am oprit sute de mii de imigranţi clandestini şi am apărat Ungaria şi Europa. Cetăţenii ungari au decis că patria noastră nu va fi patria imigraţiei", a subliniat Viktor Orban.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.