Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ - PERCHEZIŢII la Radio România. 11 persoane vor fi aduse la audieri / UPDATE

breaking news stiripesurse.ro

UPDATE: Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) precizează că reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-au prezentat, joi, la sediul instituţiei pentru ridicarea unor înscrisuri şi menţionează că Radio România a pus la dispoziţia acestora toată documentaţia solicitată. 

"În cursul zilei de 17 noiembrie, s-au prezentat la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti pentru ridicarea unor înscrisuri. Radio România a pus la dispoziţia acestora toată documentaţia solicitată. În acest moment nu suntem în măsură să oferim mai multe detalii, dar vă asigurăm că Radioul public va continua să-şi informeze cu onestitate ascultătorii asupra oricăror elemente de noutate în cauza ce face obiectul acestor cercetări, în măsura în care acestea o privesc", se arată într-un comunicat al Radioului public transmis AGERPRES

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi procurori efectuează, joi, percheziţii la Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) într-un dosar care vizează fapte de abuz în serviciu şi conflict de interese, cu un prejudiciu estimat de 400.000 de lei, potrivit unor surse judiciare. 

Sursa citată arată că percheziţiile au loc la SRR şi la punctul de lucru al unei firme de turism, dosarul vizând acordarea unor contracte de achiziţie. 

De asemenea, vor fi puse în executare 11 mandate de aducere, precizează sursa menţionată.

* ȘTIRE INIȚIALĂ

 

Procurorii au descins joi dimineaţă la sediul Radio România, alături de ofiţeri de poliţie judiciară. Aceştia se află la etajul 6 al clădirii, în zona în care este şi biroul preşedintelui director general.

Citeşte şi: Imagini de senzație cu 'perla' lui Donald Trump: Cu ce se plimbă președintele SUA / VIDEO

Procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 şi ofiţerii de investigare a fraudelor verifică mai multe contracte încheiate de Radio România cu firme controlate indirect. Ar fi vizare fapte de abuz în serviciu, comise de membri ai Consiliului de Administraţie, dar deocamdată nu se ştie dacă este vizat direct preşedintele director general Ovidiu Miculescu. Percheziţii ar putea avea loc şi acasă la acesta. Prejudiciul estimat este de 400.000 de lei.

Recent, preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, a făcut obiectul unor dezvăluiri de presă privind o serie de deplasări extravagante în străinătate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.