Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ Radu Călin Cristea, scriitor și membru al CNA, A MURIT

Radu Călin Cristea

Radu Călin Cristea, scriitor și membru al CNA, a încetat din viață! Critic literar, scriitor, eseist și jurnalist român, Radu Călin Cristea s-a stins din viaţă la 65 de ani.

”Noaptea trecută, tatăl meu, Radu Călin Cristea, s-a stins din viață. Mi-l voi aminti mereu în biroul de la Europa Liberă, zâmbindu-mi pe furiș, sau în biroul său de acasă, scriind, cu o pasiune și dedicare supraomenești. Mi-a fost mult mai mult decât un tată: mi-a fost mentor. Îmi spunea mereu că există două valori fundamentale ale unui om. Prima este ordinea morală: să nu te abați de la drum, indiferent de ispite, să te bați până la ultimul strop de vlagă pentru principiile tale. Iar a doua, învățată cu sclipiri în ochi chiar de la Rege, este Nihil sine Deo. Adăuga, râzând, că un strop de umor dă alt sens vieții, în orice fel de situație.

Mi-a repetat, cu lumină și liniște în privire, în ultimele săptămâni, că în momentul în care nu îți mai este frică de nimic, devii liber. Și a devenit.

Priveghiul (și citirea Stâlpilor) vor avea loc duminică seară, în jurul orei 19, la Biserica Spirea Nouă (strada Puisor 59, sector 5, foarte aproape de Catedrala Mantuirii Neamului). Slujba de înmormântare va avea loc luni, de la ora 12, la aceeași Biserică, iar înmormântarea de la 13:30 la Cimitirul Ghencea Civil.

Dumnezeu să îl odihnească în pace și să îl poarte în Lumină!”, a scris Anastasia Cristea, fiica scriitorului.

Radu Călin Cristea s-a născut în anul 1955, în comuna Ineu, regiunea Arad. A urmat un liceu din Arad, iar în 1978 a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București.

Citește și: Escrocherie de top: Un bărbat a pretins că este fost ministru, chestor de poliție, comisar șef sau judecător, după tipul de interes al persoane înșelate

A debutat publicistic în 1973 în revista "Orizont" din Timișoara, iar editorial cu volumul de eseuri Emil Botta-despre frontierele inocenței, la Editura Albatros, în 1984.

A fost colaborator şi redactor la programul "Actualitatea Românească" la Radio Europa Liberă (1990 - 2002).

Citește și: Raed Arafat: Este posibil ca aceste spitale să nu mai fie suficiente. Este clar că avem persoane pozitive care poate că nici ele nu știu

De asemenea, a fost director al Muzeului Literaturii Române din București, iar în vara anului 2012 a fost director general (interimar) al TVR. Apoi a rămas în TVR, ca șef al Departa­mentului "Literatură. Arte".

Aflat la al doilea mandat de membru al CNA, Radu Călin Cristea era cunoscut şi ca fiind un apropiat al PNL.

Citește și: Sorin Grindeanu, ieșire devastatoare: ‘Măsluiesc cifrele. PNL și Klaus Iohannis; vor să se țină alegeri indiferent de nivelul pandemiei din România’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.