DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Rezoluție adoptată de Parlamentul European: Polonia şi Ungaria au încălcat 'valorile europene' în timpul pandemiei

parlamentul european

Modificarea legii electorale poloneze şi prerogativele pe care guvernul ungar le-a obţinut în virtutea stării de urgenţă decretate pentru combaterea pandemiei de coronavirus contravin ''valorilor europene'', consideră Parlamentul European (PE) într-o rezoluţie adoptată vineri, potrivit unui comunicat emis de legislativul european.

Citește și: Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor - Ce este interzis să faci în această zi .

Decizia guvernului polonez de a modifica legea electorală este ilegală şi organizarea de alegeri prezidenţiale în centrul unei pandemii este total incompatibilă cu valorile europene, se susţine în textul rezoluţiei.

Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare în Polonia, a propus amendarea Constituţiei în sensul extinderii cu doi ani a mandatului preşedintelui Andrzej Duda din cauza ameninţărilor legate de pandemia de coronavirus. Anterior, acelaşi partid a propus ca alegerile să aibă loc conform calendarului iniţial, la 10 mai, dar prin introducerea votului prin corespondenţă în locul organizării de secţii de vot, pentru a reduce riscul de contagiune în rândul alegătorilor.

Ministrul polonez al sănătăţii, Lukasz Szumowski, a declarat tot vineri, potrivit Reuters, că din cauza coronavirusului nu se vor putea organiza în siguranţă alegeri în forma tradiţională mai devreme de doi ani, astfel că până atunci singura alternativă pe care o vede guvernul de la Varşovia este votul prin corespondenţă.

În rezoluţia adoptată vineri printr-un vot online eurodeputaţii îşi exprimă îngrijorarea şi cu privire la măsurile adoptate de guvernul maghiar de a prelungi pe termen nelimitat starea de urgenţă, de a autoriza guvernul să guverneze prin decret pe termen nelimitat şi de a slăbi supravegherea de către Parlament a stării de urgenţă.

Premierul ungar Viktor Orban a obţinut luna trecută din partea parlamentului dreptul ca, în cadrul stării de urgenţă decretate din cauza coronavirusului, să legifereze prin ordonanţe şi să prelungească această stare de urgenţă fără acordul legislativului. Conform legii care a instituit aceste prerogative, difuzarea de ''ştiri false'' poate fi sancţionată cu până la cinci ani de închisoare, la fel şi faptele care ''zădărnicesc sau îngreunează'' combaterea coronavirusului.

Şi Comisia Europeană a criticat această lege, avertizând că, ''în mod general'', măsurile adoptate de statele UE în cadrul stării de urgenţă pentru combaterea pandemiei de coronavirus trebuie să fie proporţionale şi provizorii, iar mass-media trebuie să rămână libere şi independente.

În urma criticilor venite de la Bruxelles, premierul ungar Viktor Orban a spus că această criză creată de coronavirus a expus ''punctele slabe'' ale Uniunii Europene şi eşecul acesteia de a veni în ajutor atunci când este nevoie.

Prin rezoluţia adoptată vineri, eurodeputaţii au solicitat Comisiei Europene să cerceteze fără întârziere dacă măsurile de urgenţă sunt în conformitate cu tratatele şi, pentru a îndrepta această încălcare gravă şi repetată, să recurgă din plin la toate instrumentele şi sancţiunile UE disponibile, inclusiv bugetare, iar Consiliul este îndemnat să repună pe ordinea de zi discuţiile şi protocoalele referitoare la procedurile de la articolul 7 aflate în curs de desfăşurare, mai scrie PE în comunicatul său.

Instituţiile europene au lansat în ultimii ani mai multe proceduri de infringement împotriva Poloniei şi Ungariei, în special pe tema statului de drept, şi au activat împotriva acestor două ţări articolul 7 din Tratatul UE, care în etapa finală poate conduce la pierderea dreptului de vot în Consiliul UE, sancţiune ce necesită însă un vot unanim din partea tuturor celorlalte state membre ale UE

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.