Compania Tel Drum își cere în instanță propriul faliment. Un dosar în acest sens a fost deschis la Tribunalul Teleorman, pe 17 ianuarie.
Primul termen este programat pentru 29 ianuarie.
UPDATE: "Luarea măsurilor asiguratorii a pus societatea în imposibilitate de a-și onora obligațiile contractuale și plățile", a arătat avocatul firmei pentru Profit.ro, confirmând informația și precizând astfel că este cerută insolvența firmei, nu falimentul care reprezintă materia ce face obiectul cererii.
Cererea de deschidere a procedurii de faliment a fost depusă la Tribunalul Teleorman în ziua în care procurorii DNA au dispus extinderea urmăririi penale faţă de compania Tel Drum pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.
Iniţial, în noiembrie 2017, compania Tel Drum a fost pusă sub acuzare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene din judeţul Teleorman.
Vezi și: Rețeta primită de Principesa Margareta de la Regele Bulgariei: Tartă de lămâie – mod de preparare
Vezi și: Studiu uimitor: Cum te ajută apa să mănânci mai sănătos .