ALERTĂ - Şeful DNA Ploieşti, chemat la Inspecţia Judiciară

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 27-02-2018

Actualizat: 27-02-2018

Article thumbnail

Sursă foto: captura Digi24

Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, a fost citat pentru audieri la sediul Inspecţiei Judiciare, informează Antena3. La sediul Inspecţiei este aşteptat, începând cu ora 13, şi fostul deputat Vlad Cosma.

Inspecţia Judiciară (IJ) s-a sesizat din oficiu cu privire la afirmaţiile fostului deputat Vlad Cosma, urmând să stabilească dacă există indicii referitoare la săvârşirea vreunei abateri disciplinare.

"Conducerea Inspecţiei Judiciare a analizat informaţiile apărute în spaţiul public în seara zilei de 11 februarie 2018 şi a decis sesizarea din oficiu. Inspectorii judiciari urmează să efectueze verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare", potrivit Inspecţiei Judiciare.

De asemenea, fostul deputat Vlad Cosma a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, printre care Lucian Onea şi Mircea Negulescu, acuzându-i de compromiterea intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă sau abuz în serviciu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri