ALERTĂ - Statul Islamic revendică atacul din Las Vegas. Atacatorul s-ar fi convertit recent

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 02-10-2017

Actualizat: 02-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat luni atacul din Las Vegas (SUA), soldat cu cel puţin 50 de morţi şi peste 400 de răniţi, precizând că autorul se convertise la islam în urmă cu câteva luni, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Vezi şi: Un român se află printre VICTIMELE ATENTATULUI din SUA: Ce anunț a postat mama sa / FOTO

''Autorul atacului din Las Vegas este un soldat al Statului Islamic, el a comis operaţiunea ca răspuns'' la apelurile organizaţiei de a ţinti ţări angajate în lupta contra SI, a indicat Amaq, organul de propagandă al jihadiştilor. 

Stephen Paddock, bărbatul despre care se crede că a ucis cel puţin 50 de persoane şi a rănit alte peste 400 luni la Las Vegas (SUA), era mort când poliţiştii au intrat în camera sa de hotel, cu vedere spre locul în care se desfăşura un festival de muzică, a indicat poliţia locală. Paddock, în vârstă de 64 de ani, originar din Mesquite (statul Nevada), a deschis focul, din camera sa de hotel aflată la etajul al 32-lea, asupra unei mulţimi de peste 22.000 de persoane prezente la festival.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri