Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alertele de tsunami au fost ridicate după seismul de 8,2 grade care a zguduit Peninsula Alaska

facebook.com
cutremur seism

Alertele de tsunami care vizau Alaska şi alte zone din Oceanul Pacific după un puternic seism cu magnitudinea 8,2 care a lovit miercuri seară statul american recunoscut pentru activitatea sa seismică intensă au fost ridicate, informează Reuters.

În Alaska, tsunami de intensitate redusă, cu valuri sub de 30 de centimetri înălţime peste nivelul mareei, au fost observate în Sand Point, Old Harbor, King Cove, Kodiak, Unalaska şi Golful Alitak, potrivit Centrului de Avertizare pentru Tsunami din Pacific (PTWC), potrivit agerpres.ro.

Nu există informaţii imediate cu privire la eventuale pagube materiale sau victime.

Mai multe comunităţi costiere din Alaska au fost evacuate în urma cutremurului. Printre acestea se numără Seward din Peninsula Kenai, la sud de Anchorage, unde sirenele au răsunat, iar locuitorii au fost informaţi că trebuie să se refugieze în zone mai înalte.

Potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), seismul s-a produs la ora locală 22:15 (06:15 GMT, joi), la o adâncime de 35 de kilometri.

Cutremurul s-a produs la o distanţă de circa 91 de kilometri sud-est de oraşul Perryville, Alaska, şi la aproximativ 800 de kilometri de Anchorage, cel mai mare oraş din Alaska.

Statele California, Oregon şi Washington şi provincia canadiană British Columbia nu ar urma să fie afectate de ameninţări semnificative de tsunami, a declarat pentru Reuters Dave Snider, coordonator în cadrul Centrului Naţional de Avertizare pentru Tsunami (NTWC). "Ar putea exista unele daune minore în unele locuri (în Alaska), dar un tsunami semnificativ şi daune considerabile nu sunt preconizate", a adăugat Snider.

În timp ce seismele care se produc la adâncimi relativ reduse în apropierea zonelor populate pot fi periculoase, în acest caz un astfel de cutremur reprezintă o ameninţare mai mică deoarece nu generează de obicei tsunami importante. "În acest caz, este un noroc foarte mare pentru că 8,2 este, într-adevăr, suficient de puternic pentru a produce un val considerabil, mai ales în această zonă a lumii", a precizat Snider.

PTWC a anulat alertele de tsunami emise pentru Hawaii şi insula Guam, stat aflat în administrarea SUA, în timp ce postul public NHK din Japonia a relatat că nu există niciun risc pentru această ţară. Autorităţile din Noua Zeelandă au declarat, de asemenea, că nu se aşteaptă la inundaţii în zonele costiere.

Potrivit USGS, cutremurul a fost urmat de peste 25 de replici în regiune, două dintre acestea având magnitudini de 6.

Acest cutremur a fost al şaptelea cel mai intens din istoria SUA, cu o magnitudine similară cu cea a unui seism produs în Alaska în 1938, conform datelor USGS.

Este, totodată, cel mai puternic seism care a lovit America de Nord după cutremurul cu magnitudinea 8,7 produs în Alaska în 1965, potrivit USGS.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.