Aleșii de la locale vor putea depune jurământul și online

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 05-10-2020

Actualizat: 06-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) propune ca persoanele care au fost alese în funcţii publice în urma scrutinului din 27 septembrie să poată depune jurământul şi online, dacă se află în izolare sau carantină.

DOCUMENTUL CNSU poate fi citit AICI, iar ANEXA poate fi consultată AICI

"Se propune ca persoanele alese la scrutinul electoral organizat în luna septembrie 2020, pentru alegerea primarilor, preşedinţilor consiliilor judeţene şi a membrilor consiliilor locale şi judeţene, să poată depune jurământul prevăzut în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, fără prezenţa fizică, prin mijloace electronice de comunicare de la distanţă, atunci când persoana în cauză se află în izolare sau carantină, în condiţiile legii” prevede articolul 4 al Hotărârii nr 47 care a fost adoptată luni seară de CNSU.

Citește și: Beatrice Mahler: ‘În spitalele din București nu mai sunt locuri la ATI pentru bolnavii COVID. Vorbim de un val secundar nerespectării regulilor’

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a precizat că, după ce propunerea în acest sens a fost aprobată de CNSU, Guvernul trebuie să emită o Hotărâre în acest sens, "pentru a nu fi pus în dificultate procesul respectiv”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri