Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alex Paşcanu, unul dintre tricolorii U21, despre duelurile cu Malta și Finlanda: 'Sunt două meciuri grele'

Alex Paşcanu, unul dintre tricolorii U21 care au fost prezenţi vara trecută, în Italia, la EURO 2019, a vorbit despre duelurile cu Finlanda şi Malta, din preliminariile Euro-2021, potrivit news.ro.

Cu arma îm mână și purtând vestă antiglonț, Lukașenko sfidează zecile de mii de protestatari de la Minsk

“Sunt două meciuri grele, dar bine, acum nu mai există meciuri uşoare, dar sperăm să le câştigăm. Noi vrem să câştigăm toate partidele rămase de disputat, vom vedea apoi pe ce loc vom fi. Nu facem calcule. Experienţa din vara trecută a fost cea mai frumoasă din cariera mea de fotbalist şi îmi doresc enorm să o repet în vara viitoare”, a declarat Paşcanu, informează frf.ro.

Pe 4 septembrie, tricolorii U21 vor întâlni Finlanda, în deplasare, la Turku, pe arena Veritas, iar pe 8 septembrie vor evolua în Malta, la Ta’Qali, pe stadionul Centenary, în preliminariile Euro-2021. Ambele partide sunt programate la ora 19:00, ora României, şi vor fi transmise în direct de Pro TV.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.