Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alexander Zverev este în semifinale la Roland Garros după ce l-a eliminat pe Carlos Alcaraz într-un meci spectaculos

si.com
Alexander Zverev

Germanul Alexander Zverev, locul 3 ATP, s-a calificat a doua oară consecutiv în semifinalele turneului de la Roland Garros, anunță news.ro.

El l-a învins, marţi, cu scorul de 6-4, 6-4, 4-6, 7-6 (7), pe spaniolul Carlos Alcaraz, locul 6 ATP, după un meci de trei ore şi 18 minute.

Alcaraz a alternat loviturile bune cu greşeli neprovocate, mai ales în momentele decisive ale primelor două seturi. Apoi, jocul spaniolului de 19 ani s-a îmbunătăţit din ce în ce mai mult şi el reuşit să reintre în meci, zdruncinându-l cu numeroase scurte pe Zverev.

Germanul de 25 de ani a dominat destul de clar prima parte a întâlnirii cu o evoluţie solidă, dar a început să fie pus sub presiune din setul al treilea.

De altfel, ultimele două seturi au fost foarte spectaculoase, ambii jucători producând puncte şi lovituri excepţionale, care au ridicat în picioare publicul de pe Philipe-Chatrier.

Încurajat mai mult din tribune, spaniolul a luat setul al treilea, după un break în ghemul al zecelea, apoi în decisiv a făcut un ghem slab pe propriul serviciu la 4-4. Zverev a servit pentru meci, dar nu a făcut-o convingător şi Alcaraz a reintrat în joc.

În tie-break, tenismenul spaniol a avut minge de set la 6-5 şi serviciul, însă mai experimentatul său adversar a anulat-o şi a reuşit să închidă partida, cu 7-6 (9/7).

Zverev va evolua în faza următoare cu învingătorul din meciul zilei (de la 21.45) şi, posibil, al turneului, dintre sârbul Novak Djokovici, locul I ATP, şi spaniolul Rafael Nadal, locul 5 ATP.

Pe partea inferioară a tabloului masculin de simplu se vor juca, miercuri, partidele Andrei Rublev (Rusia), locul 7 ATP - Marin Cilici (Croaţia), locul 23 ATP şi Casper Ruud (Norvegia), locul 8 ATP - Holger Rune (Danemarca), locul 40 ATP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.