Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alexandra Predescu şi George Dragomir au adus României argintul şi bronzul la Campionatele Europene de scrimă Under-23 de la Plovdiv

www.agerpres.ro
scrimă, spadă

Sportiva română Alexandra Predescu a cucerit medalia de argint în proba feminină de spadă, iar George Dragomir a obţinut medalia de argint la sabie masculin, miercuri, în prima zi a Campionatelor Europene de scrimă Under-23 de la Plovdiv (Bulgaria), potrivit agerpres.ro.

Predescu a fost învinsă în finală de italianca Roberta Marzani, cu 15-6.

În primul tur, românca a dispus de Jana Grijak (Serbia) cu 15-11, apoi a învins-o pe Cecilia Lehrman (Suedia) cu 15-4, în optimi s-a impus cu 15-4 în faţa finlandezei Ilona Syvala, în sferturi a trecut de Alexandra Louis Marie (Franţa), cu 15-8, iar în semifinale a câştigat cu 15-14 în faţa rusoaicei Irina Ohotnikova.

Citește și: Ingrid Mocanu desființează schimbările anunțate de PSD: ‘Au scuipat în față alegătorii PSD, vor electoratul hastag’

Rusoaicele Ohotnikova şi Anastasia Soldatova au cucerit medaliile de bronz la spadă.

Bianca Benea a ocupat locul 10, Mihaela Leonte s-a clasat pe 34, iar Denisa Barosan pe 59.

În proba masculină de sabie, George Dragomir a luat bronzul după ce a pierdut semifinala cu italianul Leonardo Dreossi, scor 12-15. În finală, Dreossi a fost întrecut cu 15-11 de rusul Anatoli Kostenko. O altă medalie de bronz a revenit germanului Raoul Bonah.

Citește și: Florin Pastramă a tras lozul cel mare! Brigitte Sfăt are o avere uriașă

Dragomir a intrat direct în turul al doilea, unde s-a impus cu 15-6 în faţa polonezului Piotr Szczepaniak, apoi a trecut în optimi de compatriotul său Paul Ursachi, cu 15-9, iar în sferturi a dispus de germanul Lorenz Kempf cu 15-13.

Ursachi s-a clasat pe locul 14, Matei Cidu a terminat pe 30, iar Codrin Cozmuleanu pe 31.

Joi se vor desfăşura probele individuale de spadă masculin şi floretă feminin.

România participă cu un lot de 19 scrimeri la Europenele Under-23.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.