DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Alexandru Petrescu va prezida, vineri, reuniunea formală a Consiliului TTE din Luxembourg

arhiva personala
Alexandru Petrescu

Alexandru Petrescu, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, va prezida vineri, 7 iunie 2019, la Luxembourg, sub auspiciile Președinției României la Consiliul UE (PRES RO), reuniunea formală a Consiliului TTE (Transporturi, Telecomunicații și Energie) – componenta Telecomunicații, Societate Informațională și Servicii Poștale.

În cadrul reuniunii semestriale, reprezentanții statelor membre vor discuta în vederea adoptării următoarele documente: Concluziile privind viitorul unei Europe cu grad ridicat de digitalizare după 2020: „Sporirea competitivității digitale și economice în UE și a coeziunii digitale”, precum și Decizia Consiliului privind poziția adoptată, în numele UE, la Conferința Mondială pentru Radiocomunicații (WRC – 19) a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor.

Citește și: Viorica Dăncilă, mesaj de Ziua Eroilor: Vreau ca fiecare să-și îndrepte gândurile către eroii care și-au dat viața pentru națiune

„Sub mottoul Europa Digitală fără granițe și în continuă transformare, Președinția Română și eu, în particular, am acordat o atenție deosebită calității legislației, reflectată de exemplu în adoptarea cu succes a Directivei privind reutilizarea informațiilor din sectorul public sau înțelegerea comună privind programul Europa Digitală. De asemenea, am acordat o atenție deosebită lansării dezbaterii privind viitorul Europei puternic digitalizată și rolului acesteia în promovarea creșterii economice durabile și favorabile incluziunii, îndeplinindu-ne astfel obiectivele strategice privind construirea unui cadru european solid, care să susțină dezvoltarea capacității tehnologice și industriale ale Uniunii prin extinderea tehnologiilor-cheie cum ar fi inteligența artificială.” a declarat Alexandru Petrescu, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

În condițiile negocierilor pe marginea viitorului Cadru Financiar Multianual, PRES RO invită miniștrii de resort la un dejun de lucru pe tema ”Digitising the European economy: EU strategic priorities”, în vederea stabilirii priorităților pentru următorii ani, potrivit unui comunicat remis STIRIPESURSE.RO.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.