Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, şi-a manifestat marţi speranţa ca în şase-nouă luni noul coronavirus ar putea să nu mai reprezinte o ameninţare, întrucât imunitatea de grup, care se obţine prin vaccinare sau trecere prin boală, îşi va "spune cuvântul", notează Agerpres.
El consideră că noul coronavirus ar putea să nu mai pună probleme asupra sănătăţii publice, aşa cum se întâmplă în prezent, când spitalele sunt supra-aglomerate.
"Eu sper să nu mai fie o ameninţare, chiar dacă există această posibilitate a emergenţei unor noi tulpini care se pot transmite mai uşor sau ar putea să producă infecţii mai grave totuşi nu o să mai discutăm despre o populaţie generală nepregătită total în faţa noului coronavirus, chiar dacă discutăm despre variantele mutante, pentru că imunitatea de grup, care se obţine prin imunizare, prin trecere prin boală şi aşa mai departe, îşi spune cuvântul. Sigur o să devină mai degrabă endemică infecţia cu noul coronavirus, dar probleme asupra sănătăţii publice nu cred că va mai pune în aşa măsură încât să ajungem la situaţie similară cu cea din momentul de faţă, când spitalele sunt supra-aglomerate. Dacă vreţi, ar putea să existe o situaţie asemănătoare cu cea produsă de alte virusuri care produc infecţii mai ales în sezonul rece", a arătat Rafila în cadrul dezbaterii "Anticorpii monoclonali - soluţie în criza COVID-19", organizată de DC News Media Group.
În opinia sa, utilizarea anticorpilor monoclonali este o "resursă terapeutică şi reprezintă una dintre soluţii pentru a proteja pe o perioadă de timp relativ lungă", însă aceştia nu înlocuiesc vaccinarea.
"Cred că este una dintre soluţiile care pot să protejeze, discutăm despre pacienţii vulnerabili în primul rând. Mulţi dintre ei se vaccinează, dar calitatea răspunsului imun este slabă şi nu beneficiază de vaccin decât în foarte mică măsură şi atunci sigur că anticorpii monoclonali sunt o soluţie pentru a proteja pe o perioadă de timp relativ lungă. Anticorpii monoclonali sunt şi o resursă terapeutică în cazul unor persoane infectate, dar cred că este important să nu creadă lumea că este un panaceu universal care înlocuieşte vaccinul. Una este dacă discutăm despre anticorpii monoclonali ca soluţie pentru anumite categorii de pacienţi sau pentru intervenţii terapeutice punctuale, ca să nu transformăm această problematică a anticorpilor monoclonali ca o alternativă generală la vaccinare pentru că aici este un lucru care trebuie clar precizat de la început", a mai spus Alexandru Rafila.
Alexandru Rafila: Anticorpii monoclonali nu înlocuiesc vaccinul
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

252
FOTO/VIDEO Triunghiul ascuns dintre picioarele Omului Vitruvian: Indiciul care ar putea dezlega, după 500 de ani, secretul proporțiilor lui Leonardo da Vinci
252

801
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
801

1.979
Ce să nu spui niciodată atunci când ți se verifică pașaportul. Unele cuvinte te pot băga în belele
1.979

1.321
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
1.321

709
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
709

1.683
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
1.683

1.156
Vedeta de la Hollywood care este pe primul loc în topul celor mai bine plătiți actori din 2025
1.156

4.619
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
4.619

1.700
Vreme capricioasă la început de săptămână - ANM anunță până la 17°C în unele regiuni, dar ceață și ploi în altele
1.700

1.295
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.295

2.501
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
2.501

2.146
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu averea estimată la peste 100 de milioane de euro
2.146

2.561
Fost lider AUR, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
2.561















Comentează