Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a subliniat, vineri, importanţa redobândirii încrederii populaţiei în autorităţi pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, deoarece lipsa acesteia generează "tragedii", în condiţiile în care pacienţii se prezintă "foarte târziu" la medic.
Rafila a participat la masa rotundă 'COVID-19: aspecte actuale', organizată online de Academia de Ştiinţe Medicale.
"Cred că lucrul cel mai important ca să putem să gestionăm această pandemie (...) este redobândirea încrederii populaţiei în autorităţile medicale, pe de o parte, şi în autorităţile publice, pe de altă parte. Lipsa de încredere generează tragedii, pentru că de multe ori oamenii se prezintă foarte târziu la medic, când posibilităţile terapeutice în cazul infecţiei cu noul coronavirus sunt limitate şi cred că avem foarte mult de lucrat şi Academia de Ştiinţe Medicale ar putea să fie unul dintre actorii importanţi încât să recredibilizăm corpul medical, care şi-a făcut cu prisosinţă datoria în aceşti doi ani", a transmis Rafila.
El a evidenţiat că mulţi dintre angajaţii din sistemul sanitar implicaţi în gestionarea pandemiei COVID-19 au muncit "până la epuizare", iar unii s-au îmbolnăvit şi au murit.
"Ne găsim într-o perioadă în care goana după audienţă duce la popularizarea de către mass-media a unor false personalităţi medicale, care nu au alt scop decât a răspândi ştiri care sperie populaţia doar din dorinţa de audienţă", a atras atenţia ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rafila a punctat că s-a reuşit într-un timp relativ scurt să se stabilească un circuit clar al pacientului COVID care să beneficieze de întreg lanţul necesar pentru diagnostic, evaluare, tratament, atât la medicul de familie, în centrele ambulatorii, cât şi pentru cei care au forme mai grave, în spitale, astfel încât să nu se mai genereze o presiune pe sistemul de sănătate similară cu cea din valul al patrulea al pandemiei.
"Sperăm ca în această săptămână, odată cu operaţionalizarea acestor centre ambulatorii de evaluare a pacienţilor şi cu înscrierea în cadrul sistemului generat de Ministerul Sănătăţii a peste 3.500 de medici de familie pentru testarea pacienţilor, (...) să putem să controlăm mai bine pandemia şi lucrul ăsta să-l cuplăm şi cu resursele terapeutice care încep să fie disponibile, nu mă refer la antiviralele clasice deja, la Favipiravir sau la Remdesivir, ci la moleculele inovative care, de la sfârşitul acestei luni, vor fi disponibile şi pentru pacienţii din România", a declarat ministrul Rafila.
El a subliniat, totodată, importanţa continuării campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, în contextul "dovezilor solide" privind o pondere mult mai mică a cazurilor grave şi a deceselor în rândul persoanelor imunizate.
Alexandru Rafila, obiectiv major pentru gestionarea pandemiei: 'Cred că este lucrul cel mai important'
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

348
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
348

727
FOTO/VIDEO Triunghiul ascuns dintre picioarele Omului Vitruvian: Indiciul care ar putea dezlega, după 500 de ani, secretul proporțiilor lui Leonardo da Vinci
727

1.203
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
1.203

2.623
Ce să nu spui niciodată atunci când ți se verifică pașaportul. Unele cuvinte te pot băga în belele
2.623

1.592
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
1.592

850
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
850

1.923
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
1.923

1.300
Vedeta de la Hollywood care este pe primul loc în topul celor mai bine plătiți actori din 2025
1.300

5.072
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
5.072

2.118
Vreme capricioasă la început de săptămână - ANM anunță până la 17°C în unele regiuni, dar ceață și ploi în altele
2.118

1.396
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.396

2.599
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
2.599

2.250
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu averea estimată la peste 100 de milioane de euro
2.250















Comentează