Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alexei Navalnîi pedepsit pentru că nu se căiește. A fost izolat şi nu îşi va putea vedea familia

Alexei Navalnîi

Politicianul rus din opoziţie Alexei Navalnîi a declarat că a fost mutat în izolare, cu câteva zile înaintea unei îndelung aşteptate vizite din partea familiei. Oficialii închisorii i-au spus că regulile din secţiile obişnuite de pedeapsă nu sunt suficiente pentru a îl reforma, anunță Rador.

Într-o serie de postări pe Twitter, Alexei Navalnîi prezintă imaginea unui sistem menit să îl zdrobească pentru că a îndrăznit să îşi spună opinia şi să nu se căiască. El avea dreptul la o vizită prelungită din partea familiei, la scurt timp după ce a fost mutat într-o colonie penitenciară, dar i s-a spus să aştepte două luni. Acum, cu doar trei zile înaintea reuniunii familiale, a fost transferat într-o celulă specială. Aşadar nu îşi va vedea familia şi va putea fi ţinut în izolare pe perioadă nedeterminată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.