Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alexis Tsipras a lansat un nou apel către poporul grec

tsipras

Premierul grec Alexis Tsipras a declarat vineri, într-un nou mesaj televizat către naţiune, că un 'Nu' la referendumul pe tema propunerii făcute de creditorii internaţionali 'nu este un 'Nu' faţă de Europa', ci o respingere a 'şantajului' de a accepta un acord ce nu cuprinde o soluţie sustenabilă pentru datoria externă a Greciei, transmite agenţia EFE.

'Toată lumea să înţeleagă. Nu este în joc ieşirea Greciei din zona euro, ci dacă suntem dispuşi să acceptăm sub şantaj acordul nesustenabil care ne este oferit', a insistat şeful executivului grec.

El şi-a reiterat astfel apelul către populaţie de a respinge la referendumul de duminică propunerile creditorilor internaţionali, invocând de data aceasta un raport publicat cu o zi în urmă de Fondul Monetar Internaţional, unul dintre aceşti creditori. 'Ieri s-a petrecut un eveniment de o importanţă politică majoră (...) FMI a publicat un raport privind economia Greciei, care dă dreptate guvernului grec, întrucât confirmă ceea ce era evident, că datoria Greciei este nesustenabilă', a spus Tsipras.

Conform documentului, elaborat înaintea eşecului discuţiilor dintre guvernul grec şi creditorii internaţionali, Grecia va avea nevoie de noi finanţări, în valoare de aproximativ 50 de miliarde de euro, în următorii trei ani, precum şi de o nouă tăiere a datoriei, de circa 30%, întrucât ritmul lent al reformelor face ca dinamica acestei datorii să fie una 'nesustenabilă', ea urmând să ajungă în anul 2020 la circa 150% din PIB-ul Greciei.

În timpul negocierilor, 'creditorii nu ne-au spus', aceste lucruri, a susţinut Tsipras. În continuare, el a cerut populaţiei să voteze în mod calm şi ca fiecare să respecte opiniile celorlalţi. 'Luni vom fi cu toţii uniţi. Un 'Nu' la referendum nu este un 'Nu' faţă de Europa. Astăzi fac apel să se spună 'Nu' ultimatumului şi şantajului, dar şi un 'Nu' diviziunii (...) Să votăm cu calm şi cu argumente, nu cu reproşuri', a încheiat el, urmând ca în cursul serii se rostească un alt discurs în faţa simpatizanţilor săi care se vor aduna la un miting în Piaţa Sintagma din Atena. Partidele şi sindicatele care susţin acceptarea propunerilor creditorilor internaţionali vor organiza în acelaşi timp un miting pe vechiul stadion olimpic din Atena.

Potrivit sondajelor, diferenţa dintre cele două tabere este foarte redusă. În ultimul sondaj, 44,8% dintre cei chestionaţi au afirmat că vor vota 'Da', deci în favoarea propunerilor creditorilor internaţionali, iar 43,3% se pronunţă pentru 'Nu', în timp ce procentul nehotărâţilor este de 11,8%, scrie agerpres.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.