Prim-ministrul grec Alexis Tsipras a anunţat marţi un pachet de măsuri de relaxare fiscală şi majorare a pensiilor după ieşirea din criză, înaintea alegerilor din mai pentru Parlamentul European, transmit Xinhua, dpa şi Reuters potrivit Agerpres.
La 10 luni de când Grecia a ieşit din al treilea program de asistenţă financiară, este timpul ca familiile şi afacerile elene să simtă rezultatele eforturilor lor care au dus la refacerea economiei, a afirmat Tsipras.
'Este timpul ca aceia care au susţinut povara, majoritatea grecilor, să guste roadele sacrificiilor lor', a declarat şeful guvernului, într-o conferinţă de presă transmisă la postul naţional ERT.
El a precizat că Grecia deţine acum lichidităţi de cel puţin 31 miliarde de euro, din care 3,6 miliarde vor merge către o plată anticipată către FMI, economisindu-se astfel milioane de euro anual la dobânzi. Alte 5,5 miliarde de euro vor fi depozitate într-un cont special ca garanţie pentru creditorii Greciei pe următorii trei ani. Restul banilor se vor îndrepta spre politici de creştere şi măsuri de relaxare fiscală.
Setul de măsuri prezentat marţi include politici care vor fi legiferate în luna mai şi implementate în 2019, dar şi măsuri care vor fi legiferate ulterior şi puse în aplicare anul viitor.
Mai precis, din 2019 va fi reintrodusă a 13-a pensie - eliminată în timpul crizei -, se va reduce TVA de la 13% la 11% la bunuri şi servicii generale şi se va aplica o reducere fiscală pentru rezidenţii din insule.
Totodată, TVA la toate alimentele şi pentru industria ospitalităţii va fi redus de la 24% la 13%, iar la electricitate şi gaze naturale de la 13% la 6%.
Anul viitor, 'taxa de solidaritate' pe veniturile anuale introdusă în anii de criză va fi redusă la trei procente pentru veniturile de până la 30.000 de euro şi va fi de 0% pentru veniturile de sub 20.000 euro.
De asemenea, statul va subvenţiona contribuţiile la asigurările sociale pentru locurile de muncă full-time oferite tinerilor de sub 30 de ani, ca parte a eforturilor de scădere a şomajului, situat acum la circa 18%.
'Pentru această strategie, cerem votul de încredere al poporului grec în alegerile europene de la 26 mai şi, desigur, aprobarea poporului în alegerile naţionale de la începutul lui octombrie, spre a o putea implementa integral', a spus Tsipras.
Mandatul lui Tsipras se încheie în octombrie, iar premierul a exclus devansarea alegerilor. În toate sondajele, partidul său, Syriza (stânga radicală), se află în urma opoziţiei conservatoare în ce priveşte intenţiile de vot la scrutinul europarlamentar, care va avea loc la 26 mai, simultan cu alegerile locale.
Alexis Tsipras promite reduceri fiscale şi reintroducerea celei de-a 13-a pensii, înaintea alegerilor pentru PE
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

316
IDF se pregătește pentru un nou conflict cu Iranul - Campanie de pregătire în presa israeliană
316

4.785
Schimbare de regim la Budapesta - Primele reacții la nivel european
4.785

1.597
Negocieri eșuate la Islamabad - Teheranul anunță care sunt principalele obstacole
1.597

7.636
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea / VIDEO
7.636

6.789
Rusia lansează scenariul ca „totul să degenereze” în Ungaria
6.789

12.663
Rezultate oficiale parțiale: Se prefigurează o schimbare majoră de regim în Ungaria / LIVE UPDATE
12.663

141
Soldații israelieni au lovit vehicule ONU cu un tanc în Liban
141

8.954
Declarații TISZA și FIDESZ după vot: Adversarul lui Viktor Orban și șeful de cabinet al premierului au dat primele semnale publice
8.954

69
Armistițiul de Paștele Ortodox - Ucraina se teme de reluarea atacurilor Rusiei
69

6.922
Ultimele date de la alegerile din Ungaria: Asistăm la o schimbare de putere?
6.922

92
Pakistanul încearcă să readucă Iranul și SUA la discuții
92

17.983
Primele predicții din Ungaria: sondaje publicate după încheierea votului la alegerile parlamentare
17.983

10.646
Stop vot în Ungaria. Prezența la urne a bătut toate recordurile. A început numărătoarea voturilor
10.646
















Comentează