Alfred Laurențiu, senator PSD: Fac apel la rațiune în cazul grevei cadrelor didactice
Senatorul PSD, Alfred Laurențiu, susține într-o postare pe pagina personala de Facebook că înțelege situația cadrelor didactice și își dorește rezolvarea ei, dar totul trebuie făcut la masa dialogului si fara a afecta elevii:
”Sunt părinte și am fost în permanență în asemtimentul dascălilor, în momentul în care aceștia și-au cerut drepturile.
Mai mult, consider că viitorul educației depinde de oameni nobili și implicați, de oameni cu vocație, dar și de oameni raționali.
Fac apel la ratiune, la un dialog constructiv care să fie acceptat de toate cadrele didactice: este imposibilă aplicarea unei creșteri salariale de 60% solicitată de greviștii din Educație, deoarece nu doar că depășește nivelul inflației, dar nu există resurse financiare suficiente pentru a susține această măsură!
În plus, implementarea unei astfel de creșteri salariale ar deschide calea către haos, generând revendicări similare într-un cerc vicios, inflație galopantă și creștere a datoriei publice.
România nu poate risca o altă criză financiară majoră, asemănătoare celei din perioada guvernării Băsescu-Boc din 2008-2009, când salariile au fost reduse drastic.
Rezolvarea problemei salariilor cadrelor didactice va fi abordată prin proiectul Legii Salarizării Unice, un aspect esențial pentru PNRR.
Într-un gest menit să evidențieze în mod clar disponibilitatea politică de a rezolva motivul central al grevei generale, termenul de finalizare a proiectului a fost accelerat și stabilit pentru data de 15 iulie.
Partidul Social Democrat va menține deschisă ușa dialogului, va rămâne alături de dascăli, va găsi soluții pentru creșterea veniturilor acestora, dar va inista, cu fermitate, asupra unui aspect crucial: România are nevoie de copii educați, iar această grevă din preajma examenelor periclitează un întreg sistem, distruge performanțele copiilor și pune o reală presiune pe umerii părinților.”
Comentează