Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a sfătuit guvernul în luna iunie a anului trecut să nu se bazeze pe eforturile europenilor de a proteja Teheranul împotriva sancţiunilor americane, la câteva luni de zile după ce Washingtonul s-a retras din acordul nuclear cu Iranul şi a reimpus sancţiuni, relatează luni Reuters.
Publicarea discursului lui Khamenei la nouă luni după întâlnirea sa cu cabinetul arată că în timp ce preşedintele Hassan Rouhani încerca să salveze acordul nuclear cu puterile europene, care au rămas angajate în pofida retragerii SUA în mai 2018, Khamenei nu era optimist în privinţa acestor eforturi.
Europenii vor spune în mod natural că protejează interesele iranienilor cu pachetul propus "dar guvernul iranian nu ar trebui să facă din asta principala miză", a fost citat Khamenei luni de site-ul său oficial.
Comentariile lui Khamenei au fost publicate la o săptămână după ce Rouhani a respins demisia ministrului de externe Mohammad Javad Zarif, un diplomat veteran care a studiat în SUA şi care a fost unul dintre artizanii acordului nuclear.
Scepticismul lui Khamenei aruncă îndoieli asupra eficienţei eforturilor trecute şi viitoare de a menţine acordul în viaţă, comentează Reuters.
Iran şi şase mari puteri au încheiat acordul nuclear în 2015, după peste un deceniu de negocieri. În conformitate cu acordul, sancţiunile impuse de SUA, UE şi ONU au fost ridicate în schimbul acceptării de către Iran a diminuării pe termen lung a programului nuclear în privinţa căruia Vestul avea suspiciuni că este orientat către dezvoltarea bombei atomice.
Khamenei a spus că acordul nu a rezolvat "niciuna dintre problemele economice" ale Iranului şi a prezis că mecanismul propus de europeni pentru a proteja afacerile cu Iranul de sancţiunile americane nu va fi o soluţie pentru dificultăţile economice.
"Europenii sunt răi. Sunt cu adevărat răi. Am multe de spus despre europeni, nu din cauza politicilor lor actuale, ci a naturii lor rău-voitoare din ultimele câteva secole", a mai spus Khamenei în discursul citat.
Franţa, Germania şi Marea Britanie au deschis un nou canal pentru comerţul în alte monede decât dolarul cu Iranul în luna ianuarie, deşi diplomaţii susţin că este improbabil ca acesta să permită tranzacţiile de amploare de care Teheranul susţine că are nevoie pentru a păstra pe linia de plutire acordul nuclear.
Iranul a ameninţat că se va retrage din acordul nuclear dacă puterile europene nu fac în aşa fel încât ţara să poată avea beneficii economice. Europenii au promis să ajute companiile să facă afaceri cu Iranul atâta timp cât acesta respectă acordul.
Washingtonul susţine că, deşi Iranul a respectat prevederile, acordul a fost prea generos, eşuând în a aduce sub control programul balistic iranian sau a limita amestecul său regional.
Noile sancţiuni americane au reuşit în mare parte să convingă companiile europene să renunţe la afacerile cu Iranul, notează Reuters
Ali Khamenei se îndoia încă de anul trecut că Europa ar putea ajuta Iranul împotriva sancţiunilor americane
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

16
Finlanda urmează să relaxeze interdicţia cu privire la armele nucleare
16

15
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier şi-a amânat un turneu prevăzut în Asia din motive de securitate
15

641
Semnal de alarmă pentru NATO. Generalul Ben Hodges avertizează: 'Europa nu este pregătită pentru atacuri masive cu drone'
641

630
O tânără s-a sinucis după ce i s-a prezis că va divorța la scurt timp după nuntă
630

47
Parchetul libian anunță că a identificat trei suspecţi în asasinarea lui Saif al-Islam Gaddafi
47

2.007
VIDEO Cine este cel care, "din greșeală", a doborât cele trei 3 avioane F-15 americane în Kuweit
2.007

1.274
Tensiunile iau amploare! Azerbaidjan amenință cu represalii după atacul Iranului: 'Aceste acte belicoase nu vor rămâne fără răspuns' / Teheranul respinge acuzațiile
1.274

2.001
Rusia tocmai a anunțat Iranul că nu va interveni în războiul din Orientul Mijlociu: Poziția transmisă de Kremlin
2.001

1.461
Războiul din Orientul Mijlociu îi face jocul lui Vladimir Putin: Kaja Kallas avertizează că Ucraina ar putea rămâne fără sisteme de apărare
1.461

1.319
Efectul de domino al lui Donald Trump: După Venezuela și Iran, și 'Cuba va cădea'
1.319

2.581
Iranul sfidează SUA: 'Nu vrem încetarea focului și nu negociem'
2.581

4.453
BREAKING Donald Trump anunță că o înlocuiește din funcție pe Kristi Noem, controversata secretară a Securității Interne din SUA
4.453

66
NATO și-a consolidat postura în materie de apărare antirachetă balistică pentru întreaga alianţă
66

















Comentează