DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Alibaba, vânzări record de 13 miliarde de dolari de Ziua Celibatarilor, în prima oră de la debut, în China

Hacked
Alibaba

Cel mai mare retailer online din China, Alibaba Group Holding Ltd, a înregistrat vânzări record de aproximativ 91,2 de miliarde de yuani (13 miliarde de dolari), în prima oră a Zilei Celibatarilor, în creştere cu 32% faţă de nivelul de anul trecut, transmite Reuters, potrivit AGERPRES.

Este prima dată când acest eveniment nu este condus de celebrul miliardar Jack Ma, cofondatorul Alibaba, care a demisionat în septembrie din funcţia de preşedinte.

De asemenea, este un moment crucial pentru companiei, care încearcă luna aceasta să obţină până la 15 miliarde de dolari printr-o vânzare de acţiuni la Hong Kong.

Citește și: Noua Zeelandă, prima țară în care procesul electoral s-a ÎNCHEIAT! 191 de români au votat în secţia din Auckland

Ziua Celibatarilor este cel mai mare eveniment de cumpărături online din lume, depăşind vânzările combinate din SUA de Black Friday şi Cyber Monday.

Alibaba, care a lansat în 2009 Ziua Celibatarilor, înregistrat anul trecut vânzări de 213,5 miliarde de yuani (30,70 miliarde de dolari), în creştere cu 27% faţă de nivelul din 2017. Din 2009, principalele platforme de comerţ electronic ale Alibaba - Taobao şi Tmall - înregistrează vânzări anuale record.

Sărbătoarea a început la miezul nopţii (duminică, 16.00 GMT) cu o gală televizată la care participă numeroase staruri, inclusiv celebra Taylor Swift. Va putea fi cumpărată o gamă largă de produse, de la articole de băcănie la parfumuri şi maşini aparţinând unor branduri străine de top.

Analiştii se aşteaptă şi în acest an la vânzări record, în pofida încetinirii economiei chineze şi a războiului comercial dintre SUA şi China.

Într-un studiu realizat de firma de consultanţă Oliver Wyman, 60% din respondenţi au spus că intenţionează să achiziţioneze produse din import cu ocazia Zilei Celibatarilor.

"În acest an va fi al 11-lea festival din 11.11 (11 noiembrie), cu peste 200.000 de branduri participate şi un milion de noi produse oferite. Ne aşteptăm să participe 500 de milioane de clienţi, cu aproximativ 100 de milioane mai mult faţă de anul trecut", se arată în comunicatul Alibaba.

Citește și: Viorica Dăncilă a VOTAT deodată cu Ludovic Orban: Am votat împotriva tăierilor de pensii și salarii și a austerității

China sărbătoreşte în fiecare an la 11 noiembrie, Ziua Celibatarilor, care a devenit totodată şi cea mai importantă zi de cumpărături online, un fel de replică combinată la Black Friday şi Cyber Monday. În China, legătura dintre oamenii singuri şi această zi de 11 noiembrie (11.11) este dată de cifra "1", care face trimitere la singurătate, iar sărbătoarea este un fel de replică la adresa Valentine's Day. Burlacii chinezi obişnuiesc să organizeze petreceri în această zi, pretext folosit pentru a-şi căuta un partener sau o parteneră. Alţi retaileri au început să extindă conceptul în Hong Kong şi Taiwan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.