DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Alin Petrache, despre dispariția lui Viorel Morariu: 'Este o pierdere uriașă pentru rugby'

www.agerpres.ro
Alin Petrache

Dispariția lui Viorel Morariu este o pierdere uriașă pentru rugby, a declarat, marți, președintele Federației Române de profil, Alin Petrache, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

"Este o pierdere uriașă pentru rugby, suntem profund îndurerați de vestea pe care am primit-o în această dimineață. Părintele spiritual al rugby-ului românesc, care a rămas implicat activ în creșterea și dezvoltarea acestui fenomen atât pe terenul de joc, cât și în afara acestuia, Viorel Morariu, lasă un gol insurmontabil în sportul românesc și internațional. Suntem în doliu, este greu să găsim cuvintele care să definească tot ce a făcut pentru rugby, dedicația și pasiunea pe care a pus-o în fiecare discuție și sfat pe care ni l-a oferit, viața închinată acestui sport", a declarat Alin Petrache.

Fostul rugbyst, antrenor și președinte al Federației Române de profil Viorel Morariu a decedat, marți dimineața, la vârsta de 85 de ani, anunță site-ul FRR.

Citește și: Larisa Iordache, campioană a Franței cu echipa, la gimnastică artistică

Președinte onorific al FRR, Viorel Morariu a primit numeroase distincții de-a lungul carierei, meritele fiindu-i recunoscute și apreciate de Rugby Europe și World Rugby.

Viorel Morariu a fost cel mai influent jucător al generației sale și a ocupat poziția de antrenor și manager al echipei naționale, înainte de a ocupa diverse funcții în forurile internaționale, precizează sursa menționată.

Flankerul Viorel Morariu a jucat de 37 de ori în tricoul naționalei, între 1950 și 1964. A evoluat la un singur club de rugby întreaga lui carieră, RC Locomotiva Grivița Roșie (devenit RC Grivița Roșie și apoi RC Grivița), cu care a reușit să câștige 10 campionate naționale și patru Cupe ale României, precum și Cupa Campionilor Europeni, după ce a învins Stade Montois (Mont-de-Marsan).

Sub conducerea sa ca antrenor, România a câștigat cinci din cele 10 meciuri disputate între 1965 și 1967. În 1977 a devenit manager al echipei naționale și a condus România în primele sale turnee internaționale, în Anglia și Țara Galilor în 1978, Țara Galilor în 1979, Irlanda și Anglia în 1980, Scoția în 1981, Anglia în 1984-85 și Noua Zeelandă în 1991.

Viorel Morariu a fost apoi vicepreședinte al Federației Române de Rugby, între 1973 și 1987, când a fost retras din funcție de regimul comunist, dar a revenit, în funcția de președinte, între 1990 și 1998, după care a fost președinte onorific al forului de specialitate. În 1990 a fost ales vicepreședinte al FIRA-AER, poziție pe care a ocupat-o timp de 14 ani, după care și-a păstrat doar statutul onorific. Ca membru în consiliul International Rugby Board, între 1995 și 1999, Viorel Morariu a continuat să supravegheze dezvoltarea jocului în rândul națiunilor afiliate la FIRA-AER.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.