Un martor denunțător din dosarul Turceni - Rovinari spune că știe de existența unor sume de bani ce mergeau de la cabinetul de avocatură al lui Dan Șova la cabinetul similar condus de Alina Gorghiu. Șefa PNL spune că totul a fost legal, deși martorul denunțător a declarat că acele sume de bani erau livrate fără să fie susținute de contracte.
”Nu știu nicio declarație. Eu am înțeles că ar fi vorba despre un martor care spune că a luat bani negri de la un martor. Nu am nicio informație de această natură. Eu am ieșit din firma de avocatură. Pot să fac verificări și să vă dau informații în scurt timp. Orice fel de tranzacții au fost legale, la vedere, fără niciun fel de probleme. Dacă are vreun indiciu, îl rog din suflet să facă plângere penală, altfel mă simt hărțuită de Șova, Ponta și colegii lor. Am toată deschiderea să merg în instanță în calitate de martor și voi spune toate informațiile pe care le am.
Se făceau în baza unui contract de colaborare, totul era legal. E posibil să fi existat o colaborare cu cabinetul Șova, nu exclud. E o variantă de compromitere făcută de Victor Ponta care se duce la fund. Eu nu vreau să fiu în aceeași barcă.”, a spus Alina Gorghiu la Antena 3.
Vineri, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de audiere, în calitate de martor, a președintelui PNL Alina Gorghiu, în dosarul Rovinari-Turceni. Informația a fost confirmată de avocatul lui Octavian Laurențiu Graure, inculpat în dosarul Rovinari-Turceni, cel care a și cerut audierea Alinei Gorghiu, pe motiv că ea a reprezentat, la un moment dat, compania Electrica într-un proces civil cu CE Rovinari.
Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Rovinari-Turceni pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor, fapte săvârșite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ''Ponta Victor-Viorel''.
Comentează