DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Rară aparitie in public a presupusei iubite a lui Vladimir Putin. Alina Kabaeva a inaugurat un important centru de gimnastică (Video)

captura Telegram
Alina Kabaeva

Alina Kabaeva, fostă gimnastă și presupusa iubită a lui Vladimir Putin, a avut o apariție publică rară la inaugurarea unui centru de gimnastică din Soci, vestul Rusiei. Aceasta a ținut un discurs, dar nu a vorbit despre războiul din Ucraina sau despre sănătatea președintelui,  transmite tabloidul britanic Daily Mail.

Potrivit sursei, femeia de 39 de ani a fost văzută în public de mai puțin de 6 ori în acest an, ultima dată în septembrie. Astfel că apariția de la Soci este considerată rară.

Alina Kabaeva a ținut un discurs la eveniment și le-a spus tinerelor gimnaste că „imposibilul poate fi posibil”.

„Când eram la gimnastică, nici nu puteam să visez la astfel de condiții (cum sunt în noul centru de antrenament sportiv)”, a spus ea. „Dar, în viață, imposibilul este posibil. Rusia este o țară cu mari oportunități”, a continuat aceasta.

Campioana olimpică de gimnastică acrobatică, Alina Kabaeva, despre care se spune că ar fi avut o legătură romantică cu preşedintele Putin, a adus aurul Rusiei în 2004, la Jocurile Olimpice de la Atena. Ea a fost inclusă pe lista celui de-al şaselea pachet de sancţiuni al Uniunii Europene.

Sportiva şi-a făcut debutul internaţional în anul 1996 şi a câştigat la Campionatele Europene din anul 1998.

Ea a participat la Jocurile Olimpice de la Sidney, anul 2000, dar a greşit la proba cu cercul, lăsându-l să se rostogolească pe podea şi a reuşit să obţină doar bronzul.

Patru ani mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Atena, sportiva a făcut mândră Rusia prin câştigarea aurului.

Alina Kabaeva a câştigat 18 medalii la Campionatul Mondial şi 25 medalii la Campionatul European, pe lângă premiile ei olimpice. La fel ca alţi sportivi ruşi, ea nu a scăpat de pata dopajului. Şi-a pierdut medaliile la un eveniment din 2001, după ce a fost testată pozitiv pentru o substanţă interzisă.

În prezent, aceasta este vizată de sancțiunile Uniunii Europene (UE) pentru presupusa sa legătură cu Vladimir Putin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.