Alize Cornet nu va participa la turneele de tenis din China: Rămân fidelă convingerilor mele

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 14-09-2023

Actualizat: 14-09-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Youtube


Jucătoarea franceză de tenis Alizé Cornet nu va participa la turneele din China, o parte importantă a calendarului WTA în fiecare an, potrivit news.ro.

Franţuzoaica în vârstă de 33 de ani a făcut anunţul miercuri pe Instagram, spunând că vrea să "rămână fidelă [convingerilor] şi să aibă grijă de [sănătatea] ei".

Sezonul ei se va relua, prin urmare, în octombrie.

Ea a părut foarte preocupată de situaţia lui Peng Shuai, jucătoarea chineză care a dispărut pentru o vreme după ce a acuzat de agresiune sexuală un înalt oficial chinez. "Ştiu din surse sigure că ea nu se află în niciun pericol fizic. Sunt îngrijorată de ceea ce se va întâmpla cu ea, cum va evolua după asta? Când va fi cu adevărat liberă?", a declarat Cornet la Australian Open în ianuarie 2022.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri