Jucătoarea franceză de tenis Alize Cornet, în vârstă de 34 de ani, a anunţat că îşi va încheia cariera după ediţia din acest an a turneului de la Roland Garros, ce va avea loc în perioada 26 mai-9 iunie, a anunţat ea într-un interviu difuzat sâmbătă de postul Canal Plus, citat de AFP.
"Voi juca ultimul meu Roland Garros peste o lună şi apoi mă voi retrage", a declarat fostul nr.11 mondial, câştigătoare a şase titluri la simplu, precum şi trofeul Fed Cup în 2019, conform Agerpres.
Alize Cornet, care deţine recordul numărului de turnee de Mare Şlem disputate consecutiv (68 începând din 2007), a ajuns până în sferturile de finală la Australian Open în 2022, cel mai bun parcurs al său la un turneu de Grand Slam.
Comentează