Alphabet şi Microsoft au depășit estimările Wall Street: investițiile în AI și servicii cloud aduc profituri uriașe

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 29-10-2025 22:31

Article thumbnail

Sursă foto: Christoph Hardt / imago stock&people / Profimedia

Giganţii tehnologici Alphabet şi Microsoft au raportat miercuri rezultate peste estimările Wall Street, confirmând că investiţiile uriaşe în inteligenţă artificială şi servicii cloud continuă să aducă profituri semnificative, în pofida temerilor privind o posibilă ”bulă AI”, relatează Reuters.

Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat venituri totale de 102,35 miliarde de dolari în trimestrul al treilea, depăşind prognozele de 99,89 miliarde, pe fondul creşterii solide a segmentelor de publicitate şi cloud, scrie news.ro.

Divizia Google Cloud a generat 15,16 miliarde de dolari, peste estimările de 14,72 miliarde, datorită cererii ridicate pentru infrastructură şi servicii de analiză bazate pe AI.

Alphabet a majorat investiţiile pentru 2025 la 91–93 miliarde de dolari, semn al încrederii în expansiunea viitoare.

În paralel, Microsoft a raportat venituri trimestriale de 77,7 miliarde de dolari, cu 18% peste anul anterior, depăşind estimările de 75,33 miliarde. Serviciul cloud Azure a crescut cu 40%, susţinut de integrarea modelelor OpenAI şi de extinderea serviciilor AI precum 365 Copilot.

Compania a obţinut recent un pachet de 27% în OpenAI, evaluat la 135 miliarde de dolari, întărindu-şi poziţia ca al doilea cel mai valoros grup din lume, după Nvidia.

Acţiunile Microsoft au scăzut în urma publicării rezultatelor deoarece, deşi rezultatele financiare au depăşit aşteptările, investitorii au reacţionat la semnele de limitare a capacităţii companiei de a valorifica pe deplin cererea uriaşă pentru servicii de inteligenţă artificială.

Deşi acţiunile Microsoft au scăzut cu 4,2% în tranzacţiile extinse, în timp ce cele ale Alphabet au urcat cu 6%, rezultatele ambelor companii reflectă boomul global al investiţiilor în infrastructura AI, estimat la 400 de miliarde de dolari în 2025. Analiştii consideră că, deşi competiţia în domeniul AI şi cloud se intensifică, Alphabet şi Microsoft rămân principalii beneficiari ai acestei noi ere tehnologice.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri