Art Safari New Museum anunţă extinderea expoziţiei "Vermont şi farmecul Belle Époque" cu opt lucrări de referinţă din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR). Lucrările adaugă expoziţiei noi straturi de profunzime şi oferă publicului o imagine şi mai amplă asupra parcursului artistic al lui Nicolae Vermont.
„Colaborarea cu MNAR reprezintă o recunoaştere a importanţei demersului expoziţional Art Safari şi a angajamentului faţă de recuperarea şi punerea în valoare a patrimoniului artistic românesc – prin expoziţiile şi retrospectivelor dedicate marilor maeştri ai artei româneşti. Prin disponibilitatea de a scoate din colecţie piese de referinţă, muzeul contribuie în mod esenţial la experienţa publicului şi la înţelegerea operei lui Vermont în toată complexitatea ei”, declară Maria Munteanu, curatoare Art Safari New Museum.
Dintre cele opt lucrări, se remarcă un intim autoportret în ulei din 1905, „Autoportret la şevalet”. Lucrarea este specială pentru că, în mod mai puţin obişnuit, Vermont se autoreprezintă stând în picioare, lângă şevalet, în atelierul său din casa care se afla pe Bulevardul Regina Maria, în Bucureşti. În timp ce lucrează, fumează o pipă. Este o reprezentare perfectă a atmosferei artistice boeme care a a caracterizat sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, epocă în care Vermont s-a format artistic şi a atins notorietatea.
Într-un fel, lucrarea include atât un portret al existenţei artistice a vremii, cât şi proiecţia romantică a publicului asupra artistului şi a actului creator, atât de adânc înrădăcinată în conştiinţa culturală europeană. Această ultimă valenţă poate fi citită de publicul contemporan, care este invitat să reflecte exact asupra acestor multiple straturi de idei, de sentimente, de înţelesuri, care se aştern inevitabil asupra unei epoci trecute, odată cu trecerea timpului, cu evoluţia societăţilor şi a preocupărilor politice, ideologice şi estetice ale omenirii.
„Autoportret la şevalet”, precum şi celelalte lucrări noi pot fi văzute de public începând de joi, 16 aprilie, la Art Safari New Museum, Amzei 13, Sectorul 1.
Cea mai frumoasă perioadă din istoria României
Găzduită în Pavilionul Muzeal al Art Safari New Museum, expoziţia Vermont şi farmecul Belle Époque urmăreşte parcursul artistic al lui Nicolae Vermont (1866–1932) – pictor şi gravor, unul dintre artiştii care, în jurul anului 1900, a pus în mişcare una dintre cele mai importante etape de înnoire a artei româneşti. Format la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, sub îndrumarea lui Theodor Aman, şi desăvârşit la Academia de Arte din München, Vermont a absorbit influenţele Jugendstil şi a creat, alături de Ştefan Luchian, Frederic Storck, Arthur Verona şi Ipolit Strâmbu, societăţile artistice Ileana şi Tinerimea Artistică, deschizând totodată prima expoziţie a artiştilor independenţi din România.
Expoziţia de la Art Safari New Museum reuneşte lucrări din toate etapele creaţiei sale, de la schiţele realizate în muzeele muncheneze până la compoziţii alegorice (Bachus), picturi religioase (Răstignirea) şi lucrări cu mesaj social (Emigranţii), alături de o secţiune dedicată gravurii.
Scenografia expoziţiei este semnată de Cosmin Florea, iar curatoarea este Maria Munteanu.
Art Safari, cel mai vizitat eveniment dedicat artei din România, şi-a deschis noul spaţiu expoziţional, de aproximativ 4.500 mp, în Amzei 13, Sectorul 1, Bucureşti, pe 26 martie 2026. Actualul sezon expoziţional se desfăşoară până pe 19 iulie 2026 şi include, pe lângă Vermont şi farmecul Belle Époque, expoziţiile R: Eminescu. Poetul raţional şi Felix Aftene. Jurnal, precum şi expoziţii dedicate artiştilor internaţionali Karoline Babette Kaiser şi Anastasiia Lisnycha. Sezonul cuprinde şi un program bogat de evenimente – tururi ghidate, tururi de noapte, ateliere pentru adulţi, întâlniri cu artişti şi experienţe interactive, al căror program poate fi consultat aici.
Art Safari New Museum se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, Nicuşor Dan. Art Safari este realizat în parteneriat cu Primăria Sectorului 1 şi este susţinut de Banca Transilvania, Glo, Mastercard, Voxility, Lidl, Porsche, Catena, Policolor, Carpet and More, Lindab, Epson şi alţii şi este specializat în realizarea de pavilioane expoziţionale de artă vizuală şi istorie naţională. Organizator anual al Pavilionului de Artă Bucureşti, ajuns la a 18-a ediţie, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România şi internaţionale, precum şi cu colecţionarii privaţi, expoziţii retrospective care îşi propun recuperarea valorilor de patrimoniu şi expoziţii de artă contemporană. Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public şi de a educa noile generaţii, inclusiv prin organizarea de ateliere de artă, tururi ghidate şi expoziţii de artă contemporană în spaţii neconvenţionale (cum ar fi metroul bucureştean). În cele 17 ediţii de până acum a înregistrat peste 1 milion de vizitatori.



























Comentează